macOS High Sierra

Preferințe Siri

Utilizați preferințele Sirii pentru a selecta o limbă și o voce, activați și dezactivați feedbackul vocal și gestionați aplicațiile din care Siri poate să învețe și să facă sugestii. Pentru mai multe informații despre Siri, consultați Utilizarea Siri pe Mac.

Pentru a deschide preferințele pentru Siri, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Siri.

Deschide preferințe Siri

Activează Solicitare Siri

Utilizați Siri pentru a realiza sarcinile zilnice, a obține răspunsuri rapid și altele. Pentru a nu mai utiliza Siri, debifați caseta de validare. (Siri continuă să învețe de la dvs. și să facă sugestii în aplicații.)

Dacă solicitați Siri ceva când caseta de validare nu este selectată, vi se cere să activați Siri. Vă trebuie o conexiune la Internet pentru a utiliza Siri.

Scurtătură din tastatură

Scurtătura implicită pentru a solicita Siri constă în a ține apăsate simultan tasta Comandă și bara Spațiu.

Pentru a crea propria scurtătură, faceți clic pe meniul pop-up, alegeți Personalizare, apoi apăsați tastele pe care doriți să le utilizați. De exemplu, puteți apăsa pe Opțiune-Z.

Intrare mic.

Faceți clic pe meniul pop-up, apoi alegeți un microfon. Dacă alegeți Automat, Mac-ul ascultă dispozitivul pe care îl veți utiliza cel mai probabil.

Limbă

Selectați limba și dialectul pe care doriți să-l utilizați pentru a întreba Siri; Siri va utiliza aceeași limbă și același dialect pentru a vă vorbi. Siri nu este disponibil în toate limbile sau regiunile.

Voce Siri

Alegeți un gen (și uneori un dialect) pentru Siri. Este posibil ca unele limbi să nu dispună de un gen sau un dialect alternativ.

Feedback vocal

Activați sau dezactivați feedbackul vocal (răspunsurile vorbite) din Siri. Dacă dezactivați feedbackul, răspunsurile din Siri sunt afișate în fereastra Siri, dar nu sunt vorbite.

Afarea Siri în bara de meniu

Afișați pictograma Siri în bara de meniu – un alt mod de a întreba rapid Siri.

Sugestiile Siri și intimitatea

Alegeți aplicațiile din care Siri poate să învețe pentru a vă face sugestii.

Pentru informațiile despre modul în care Siri trimite enunțarea dvs. către Apple și utilizează informațiile personale, cum ar fi numele, persoanele de contact și alte date, pentru a vă înțelege mai bine și pentru a recunoaște ceea ce spuneți, faceți clic pe Despre Siri și intimitate.

Dacă enunțarea este dificilă sau dacă nu doriți ca alte persoane să audă solicitările Siri, puteți tasta solicitările dvs. către Siri în loc să le enunțați. Pentru mai multe informații, consultați Preferințe Accesibilitate Siri.