macOS High Sierra

Resetarea parolei de login pe Mac

Uneori parola de login a unui utilizator trebuie resetată, de exemplu când utilizatorul a uitat parola de login și nu și-o aduce aminte, chiar dacă utilizează indiciul de parolă.

Atunci când parola de login a unui utilizator este resetată, este creat un portchei nou, implicit, în care sunt stocate parolele utilizatorului. Pentru informații despre parolele portcheiului, consultați Despre parola de portchei.

Resetarea parolei de login utilizând ID-ul Apple

Dacă ați asociat contul de utilizator cu ID-ul Apple, puteți utiliza ID-ul Apple pentru a reseta parola de login.

  1. Selectați meniul Apple > Repornire sau apăsați butonul de alimentare de pe computer, apoi faceți clic pe Repornește.

  2. Faceți clic pe contul de utilizator, faceți clic pe semnul întrebării din câmpul parolă și apoi faceți clic pe săgeata de lângă “să o resetați utilizând ID-ul dvs. Apple”.

  3. Introduceți ID-ul Apple și parola, apoi faceți clic pe Următor.

    Urmați instrucțiunile pentru a reseta parola dvs. de login.

Resetarea parolei de login utilizând o cheie de recuperare

Atunci când ați activat criptarea FileVault și ați creat o cheie de recuperare, puteți utiliza cheia de recuperare pentru a reseta parola dvs. de login.

  1. Selectați meniul Apple > Repornire sau apăsați butonul de alimentare de pe computer, apoi faceți clic pe Repornește.

  2. Faceți clic pe contul de utilizator, faceți clic pe semnul întrebării din câmpul parolă și apoi faceți clic pe săgeata de lângă “să o resetați utilizând cheia dvs. de recuperare”.

  3. Introduceți cheia de recuperare, apoi faceți clic pe Următor.

    Urmați instrucțiunile pentru a reseta parola dvs. de login.

Resetarea parolei altui utilizator

Un administrator poate reseta parolele altor utilizatori.

  1. Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Utilizatori și grupuri.

    Deschide-mi preferințele pentru Utilizatori și grupuri

  2. Faceți clic pe pictograma lacăt pentru a o debloca, apoi introduceți un nume de administrator și o parolă.

  3. Selectați un utilizator și apoi faceți clic pe Resetare parolă.

Dacă Mac-ul este un server, utilizați aplicația Server pentru a reseta parolele utilizatorilor de server. Pentru instrucțiuni, consultați Resetați parola unui utilizator din Ajutor Server.