Despre porturile Thunderbolt de pe Mac
Puteți utiliza portul Thunderbolt de pe Mac-ul dvs. pentru conectarea unui afișaj, a unui TV sau a unui dispozitiv, cum ar fi un dispozitiv de stocare extern. În plus, cu un adaptor potrivit, puteți să conectați Mac-ul la un monitor care utilizează DisplayPort, Mini DisplayPort, DVI, HDMI sau VGA.
Despre Thunderbolt 3 (USB-C), Thunderbolt/USB 4 și Thunderbolt 4 (USB-C)
Portul Thunderbolt 3 (USB-C) este disponibil pe unele computere Mac mai noi, cu procesor Intel. Computerele Mac cu cip Apple sunt prevăzute cu portul Thunderbolt/USB 4 sau cu portul Thunderbolt 4 (USB-C) , în funcție de model. Porturile permit transferul datelor, ieșirea video și încărcarea prin același cablu. Pentru informații despre adaptoarele care funcționează cu aceste porturi, consultați articolul de asistență Apple Adaptoare pentru portul Thunderbolt 4, Thunderbolt 3 sau USB-C de pe computerul Mac.
Despre cabluri
Thunderbolt 3 (USB-C), Thunderbolt/USB 4 și Thunderbolt 4 (USB-C): Utilizați doar cabluri USB cu dispozitive USB. Dacă utilizați cabluri incorecte, dispozitivul nu funcționează chiar dacă conectorii cablului se potrivesc la dispozitiv și la Mac. Puteți utiliza cabluri Thunderbolt sau USB cu dispozitive Thunderbolt.
Consultați Utilizarea cablurilor USB‑C cu Mac‑ul.
Thunderbolt și Thunderbolt 2: Utilizați numai cabluri Thunderbolt cu dispozitive Thunderbolt și doar cabluri prelungitoare Mini DisplayPort cu dispozitive Mini Displayport. Dacă utilizați cabluri incorecte, dispozitivul nu funcționează chiar dacă conectorii cablului se potrivesc la dispozitiv și la Mac.
Despre cablurile de alimentare
Portul Thunderbolt de pe un Mac poate alimenta cu energie mai multe dispozitive Thunderbolt conectate. Așadar, de obicei nu sunt necesare cabluri de alimentare separate pentru fiecare dispozitiv. Consultați documentația însoțitoare a dispozitivului pentru a verifica dacă dispozitivul trebuie alimentat cu mai multă energie decât oferă portul Thunderbolt.
Dacă aveți un laptop Mac
Utilizarea unui dispozitiv Thunderbolt fără cablu de alimentare propriu poate face ca bateria laptopului Mac să se consume mult mai rapid. Dacă doriți să utilizați un astfel de dispozitiv o perioadă mai lungă, este indicat să conectați laptopul Mac sau dispozitivul Thunderbolt la o sursă de alimentare.
Când conectați un dispozitiv Thunderbolt la o sursă de alimentare, mai întâi deconectați dispozitivul de la Mac, conectați dispozitivul la o sursă de alimentare și apoi reconectați-l la Mac. În caz contrar, dispozitivul este alimentat în continuare de la Mac. Consultați articolul de asistență Apple Identificarea adaptorului de alimentare pentru Mac.
Despre conectarea mai multor dispozitive Thunderbolt
În funcție de Mac-ul dvs., ați putea să conectați mai multe dispozitive Thunderbolt între ele și apoi să conectați seria de dispozitive la portul Thunderbolt de pe Mac. Consultați Conectarea unuia sau a mai multor afișaje externe la Mac.