macOS High Sierra

Ce este un ID Apple?

Un ID Apple vă oferă acces la iCloud, iTunes Store, iBooks Store, App Store, FaceTime și la alte servicii Apple. Este format dintr-o adresă de e-mail (de exemplu, emiliapopescu@icloud.com) și o parolă. Pentru mai multe informații despre ID-ul Apple sau pentru a crea unul, accesați site-ul web al contului ID Apple.

Puteți avea mai multe ID-uri Apple. Cu toate acestea, pentru a evita confuzia, Apple vă recomandă să utilizați același ID Apple pentru iCloud, iTunes Store, iBooks Store, App Store și alte servicii Apple. Pentru mai multe informații, consultați articolul de asistență Apple Autentifică-te cu ID-ul Apple.

Crearea unui ID Apple

Aici sunt câteva căi pentru a crea un ID Apple:

  • Folosirea unei noi adrese de email @icloud: În preferințele iCloud, faceți clic pe „Creează un ID Apple”. Pentru a deschide preferințele pentru iCloud, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud.

    Notă: în unele locuri, puteți utiliza un număr de telefon în locul adresei de e-mail drept ID Apple.

    Deschide-mi preferințe iCloud

    Dacă deja sunteți conectat folosind un ID Apple, trebuie să vă deconectați pentru a putea crea un nou ID Apple în acest fel.

  • Folosirea unei adrese de email existente: Accesați site-ul web cont ID Apple, apoi faceți clic pe „Creează ID Apple”.

    Notă: în unele locuri, puteți utiliza un număr de telefon în locul adresei de e-mail drept ID Apple.

  • Pentru un copil: Adăugați copilul la grupul partajării de familie. Pentru instrucțiuni, consultați Gestionarea familiei organizate de dvs..