Introducerea configurărilor DNS și pentru domeniul de căutare pe Mac
Serverele Sistem de nume de domenii (DNS) mapează numele de domenii la adresele de Protocol Internet (IP). Când sunt utilizate împreună cu domenii de căutare, acestea vă permit să accesați rapid site-urile web și serverele pe care le utilizați frecvent, fără a mai completa adresa.
De exemplu dacă specificați domeniul de căutare apple.com, atunci când introduceți „store” în browserul web se va deschide pagina store.apple.com. Dacă utilizați campus.universitate.edu ca domeniu de căutare, puteți introduce „server1” în dialogul Conectare la server din Finder pentru a vă conecta la server1.campus.universitate.edu.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Rețea în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Faceți clic pe serviciul de rețea pe care doriți să îl utilizați (de exemplu, Wi‑Fi sau Ethernet) în dreapta, apoi faceți clic pe Detalii.
Faceți clic pe DNS, faceți clic pe butonul Adaugă din partea de jos a listei Servere DNS, apoi introduceți adresa IPv4 sau IPv6 pentru serverul DNS.
Faceți clic pe butonul Adaugă din partea de jos a listei de domenii de căutare, apoi introduceți domeniul de căutare.
Când ați terminat, faceți clic pe OK.
Căutarea domeniilor se efectuează în ordinea din listă, iar căutarea se oprește când este găsit un nume valid.
Pentru a căuta o ierarhie de nume, utilizați diferite domenii de căutare. De exemplu: cladire.campus.universitate.edu, campus.universitate.edu și universitate edu.