Verificarea stării fișierelor și dosarelor iCloud Drive pe Mac
Când stocați fișiere pe iCloud Drive, puteți vizualiza dosarele și fișierele dvs. în Finder. Acestea pot apărea cu o pictogramă de stare, care arată dacă sunt pe iCloud, în așteptare pentru încărcare și multe altele.
Pe Mac, faceți clic pe din Dock pentru a deschide o fereastră Finder, apoi faceți clic pe iCloud Drive în bara laterală.
Selectați Vizualizare > ca listă.
Selectați Vizualizare > Afișează opțiunile de vizualizare, apoi selectați Stare iCloud.
Sfat: Chiar dacă coloana Stare iCloud nu este în fereastra Finder, pictograma de stare pentru majoritatea transferurilor de fișiere din iCloud apare lângă numele dosarului sau fișierului. Singura pictogramă care nu apare este pentru articolele descărcate.
Vizualizați una dintre următoarele:
Pe iCloud: indică faptul că dosarul sau fișierul este numai pe iCloud. Trebuie să fiți conectat la Internet pentru a lucra cu articolul, cu excepția cazului în care îl descărcați pe Mac. Faceți Control-clic pe fișier, apoi selectați Descărcare acum.
Neeligibil: indică faptul că dosarul sau fișierul nu a putut fi stocat pe iCloud. De obicei, această stare apare deoarece dimensiunea depășește limita de 50 GB pentru un dosar sau un fișier individual de pe iCloud Drive. Pentru a afla mai multe despre eliberarea spațiului de stocare, consultați Optimizarea spațiului de stocare.
Descărcat: indică faptul că dosarul sau fișierul este actualizat între Mac și iCloud și îl puteți vizualiza sau edita imediat, cu sau fără conexiune la internet.
Păstrează descărcat: indică faptul că dosarul sau fișierul este păstrat descărcat pe Mac, chiar dacă este un articol mai vechi sau dacă este necesar mai mult spațiu de stocare. Consultați Păstrarea articolelor descărcate.
Așteptare pentru încărcare: indică faptul că dosarul sau fișierul nu este încă stocat pe iCloud.
Fără spațiu: indică faptul că dosarul sau fișierul nu poate fi stocat pe iCloud, deoarece nu a mai rămas suficient spațiu de stocare pe iCloud.
O pictogramă similară poate apărea și lingă iCloud Drive în bara laterală, unde indică faptul că spațiul de stocare iCloud este plin.
Diagrame disc: se schimbă treptat de la luminos la întunecat pentru a indica progresul unui transfer de fișiere.
Același grafic circular poate apărea și lângă iCloud Drive în bara laterală, unde indică progresul general pentru fișierele care se transferă pe și de pe iCloud Drive.