Configurarea Siri
Atunci când căștile AirPods sunt conectate la iPhone, iPad, iPod touch, Apple Watch sau Mac, puteți utiliza Siri pentru a găsi informații, a reda muzică, a accepta sau respinge apelurile telefonice și FaceTime primite, a anunța notificările din aplicații etc. Consultați Aflați ce poate face Siri în manualul de utilizare iPhone.
Configurarea Siri pe dispozitiv
Dacă nu ați configurat “Hey Siri” pe iPhone, iPad, iPod touch, Apple Watch sau Mac, procedați după cum urmează:
iPhone, iPad sau iPod touch: Accesați Configurări
> Siri și căutarea, apoi activați opțiunea Ascultare “Hey Siri”.Apple Watch: Accesați Configurări
> Siri, apoi activați opțiunea Ascultare “Hey Siri”.Mac: Alegeți meniul Apple
> Preferințe sistem, faceți clic pe Siri, asigurați‑vă că opțiunea Activează Solicitare Siri este selectată, apoi selectați Ascultare “Hey Siri”.
Configurarea anunțării apelurilor cu Siri
Puteți permite ca Siri să anunțe apelurile primite prin intermediul căștilor audio compatibile. Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
iPhone, iPad sau iPod touch: Accesați Configurări
> Siri și căutarea > Anunțare apeluri, apoi alegeți Întotdeauna, Căști și mașină sau Doar căști.Apple Watch: Purtați căștile AirPods. Pe Apple Watch, accesați Configurări
> Anunțare notificări, apoi activați Anunțare notificări.
Controlarea anunțării notificărilor
Notificările urgente sunt anunțate automat atunci când purtați căștile AirPods și când acestea sunt asociate cu dispozitivul dvs. iPhone, iPad, iPod touch sau Apple Watch. Puteți alege ce aplicații vă pot trimite notificări și cât de frecvent doriți să le primiți.
Pe iPhone, iPad sau iPod touch: Accesați Configurări
> Notificări, apoi alegeți aplicația pe care doriți să o ajustați. Derulați în jos, apoi apăsați pe Anunțare notificări.Pe Apple Watch: Accesați Configurări
> Siri > Anunțare notificări. Derulați în jos, apoi apăsați aplicațiile de la care doriți să primiți notificări audio.
Puteți limita notificările atunci când aveți nevoie să vă concentrați. Consultați Configurarea modurilor de concentrare în manualul de utilizare iPhone.
Schimbarea configurărilor pentru a activa Siri printr‑o atingere
Puteți folosi butoanele de pe AirPods pentru a activa Siri. Configurați oricare dintre căștile AirPods (generația a 2‑a) pentru a activa Siri cu o apăsare dublă sau configurați oricare dintre căștile AirPods Pro pentru a activa Siri atunci când mențineți apăsat senzorul de forță.
Purtați căștile AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la dispozitivul dvs.
Pe dispozitivul dvs., accesați Configurări
> Bluetooth pe iPhone, iPad sau iPod touch, apoi apăsați pe
lângă AirPods.Selectați Stânga sau Dreapta, apoi alegeți Siri.
Notă: Comenzile de pe AirPods (prima și a 3‑a generație) și AirPods Max sunt configurate deja implicit pentru a activa Siri. Consultați Comenzile căștilor AirPods.
Consultați Anunțarea apelurilor, mesajelor și altor notificări Siri în manualul de utilizare iPhone.