Controlul sunetului spațial și al urmăririi capului
Când vizionați o emisiune sau un film compatibil sau ascultați melodii compatibile de pe un iPhone, iPad, Mac cu cip Apple sau Apple TV 4K, căștile AirPods (generația a 3‑a), AirPods Pro și AirPods Max utilizează sunetul spațial și urmărirea capului pentru a crea un mediu captivant, similar unei săli de cinema, cu sunet care vă înconjoară.

Aflați cum funcționează sunetul spațial
Puteți afla mai multe detalii despre sunetul spațial atunci când conectați căștile AirPods (generația a 3‑a), AirPods Pro sau AirPods Max la iPhone sau iPad.
Purtați căștile AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la dispozitivul dvs.
Pe iPhone sau iPad, accesați Configurări
> Bluetooth.În lista de dispozitive, apăsați pe
lângă AirPods, apoi apăsați pe Audio spațial.
Controlul sunetului spațial și al urmăririi capului pe iPhone sau iPad
Puteți controla sunetul spațial și urmărirea capului pentru fiecare aplicație compatibilă din centrul de control. (Necesită iOS 15.1, iPadOS 15.1 sau versiuni ulterioare.)

Purtați căștile AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la dispozitivul dvs.
Deschideți centrul de control, țineți apăsat pe comanda de volum, apoi apăsați pe Audio spațial în dreapta jos.
Apăsați pe una dintre următoarele opțiuni:
Dezactivat: Dezactivează atât sunetul spațial, cât și urmărirea capului.
Fix: Activează sunetul spațial fără urmărirea capului.
Urmărire cap activată: Activează atât sunetul spațial, cât și urmărirea capului. Această configurare permite ca sunetul să urmărească mișcările capului.
Configurările pe care le alegeți sunt salvate și aplicate automat data următoare când veți utiliza aplicația. De exemplu, dacă apăsați pe Fix în timp ce ascultați o melodie în Apple Music, configurarea Fix este utilizată automat data următoare când redați o melodie în Apple Music.
Notă: Pentru a dezactiva urmărirea capului pentru toate aplicațiile de pe iPhone sau iPad, accesați Configurări
> Accesibilitate > AirPods, apăsați pe AirPods, apoi dezactivați Urmărire [dispozitiv].
Controlul sunetului spațial și al urmăririi capului pe Mac
Cu AirPods (generația a 3‑a), AirPods Pro sau AirPods Max, puteți utiliza sunetul spațial și urmărirea capului pentru ca emisiunile, filmele și melodiile compatibile să sune ca și cum ar proveni din toate direcțiile din jurul dvs. (pe un Mac cu cip Apple și macOS Monterey 12.3 sau ulterior). Puteți activa sau dezactiva opțiunea Audio spațial și urmărirea capului pentru fiecare aplicație compatibilă.

Notă: Opțiunea Audio spațial nu este disponibilă pentru toate aplicațiile sau pentru tot conținutul.
Purtați căștile AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la Mac-ul dvs.
Faceți clic pe pictograma AirPods din bara de meniu.
Dacă pictograma AirPods nu se află în bara de meniu, alegeți meniul Apple
> Preferințe sistem, faceți clic pe Sunet, apoi selectați “Afișează Sunet în bara de meniu”.Alegeți una dintre următoarele opțiuni sub Audio spațial:
Dezactivat: Dezactivează atât sunetul spațial, cât și urmărirea capului.
Fix: Activează sunetul spațial fără urmărirea capului.
Urmărire cap activată: Activează atât sunetul spațial, cât și urmărirea capului. Această configurare permite ca sunetul să urmărească mișcările capului.
Controlul sunetului spațial și al urmăririi capului pe Apple TV 4K
Puteți personaliza configurările Audio spațial pentru fiecare aplicație compatibilă utilizând centrul de control pe Apple TV 4K. De asemenea, puteți activa sau dezactiva urmărirea capului pentru toate aplicațiile. (Necesită tvOS 15.1 sau o versiune ulterioară.)
Notă: Opțiunea Audio spațial nu este disponibilă pentru toate aplicațiile sau pentru tot conținutul.
Purtați căștile AirPods și asigurați‑vă că acestea sunt conectate la Apple TV 4K.
Deschideți centrul de control, selectați căștile dvs. AirPods, apoi selectați Audio spațial pentru a activa sau dezactiva opțiunea.
Configurările pe care le alegeți sunt salvate și aplicate automat data următoare când veți utiliza aplicația. De exemplu, dacă activați Audio spațial în timp ce utilizați aplicația Apple TV cu căștile AirPods, sunetul spațial se activează automat data următoare când utilizați aplicația Apple TV cu căștile AirPods.
Notă: Pentru a dezactiva urmărirea dinamică a capului pentru toate aplicațiile de pe Apple TV 4K, faceți dublu clic pe
de pe telecomanda Siri Remote, selectați Configurări
> Accesibilitate > AirPods, apoi dezactivați Centrare audio pe televizor.