Modificarea configurărilor Economizor pe un computer desktop Mac
Utilizați Configurări sistem > Economizor pentru a configura opțiunile care controlează consumul de energie al computerului desktop Mac.
În calitate de partener ENERGY STAR®, Apple a stabilit că indicațiile pentru eficiență energetică ENERGY STAR® sunt îndeplinite pentru configurările standard ale Mac-ului.
Pentru informații suplimentare despre ENERGY STAR, consultați și site-ul ENERGY STAR.
Notă: e posibil ca unele opțiuni să nu fie disponibile, în funcție de Mac-ul dvs.
Pentru a deschide panoul, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Economizor în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Deschide configurările Economizor
Opțiune | Descriere |
---|---|
Trezește computerul pentru accesare din rețea | Chiar și când este în modul adormire, treziți Mac-ul pentru a oferi acces la resursele partajate, cum ar fi imprimantele partajate sau listele de redare din Muzică. |
Pornește computerul automat după o pană de curent | Porniți Mac-ul dvs. după o pană de curent. |
Activează Power Nap | Configurați Mac‑ul să verifice e-mailul, calendarul și alte actualizări iCloud în modul de adormire. |
Opțiuni UPS | Configurați momentul sau nivelul bateriei la care Mac-ul se oprește în timpul utilizării unui UPS. Consultați Configurarea momentului în care Mac-ul se oprește în timpul utilizării unui UPS. |
Dacă doriți ca afișajul să se oprească după o perioadă de inactivitate, consultați Schimbarea configurărilor pentru blocarea ecranului.