Utilizarea căștilor AirPods cu Mac-ul dvs.
Când căștile AirPods sunt în apropiere și pregătite pentru utilizarea cu Mac-ul dvs, le puteți utiliza pentru a asculta muzică, a utiliza Siri sau pentru a efectua apeluri telefonice. Pentru a afla mai multe despre AirPods, consultați Manualul de utilizare AirPods.
Asocierea căștilor AirPods la Mac-ul dvs.
Având căștile AirPods în carcasa lor, deschideți capacul.
Țineți apăsat butonul de configurare de pe spatele carcasei sau butonul de control al zgomotului (doar pe AirPods Max) până când ledul de stare clipește alb.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Bluetooth în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Deschide configurările Bluetooth
Sfat: Pentru a vă conecta căștile AirPods mai ușor, puteți adăuga pictograma de stare Bluetooth sau Control sunet în bara de meniu folosind configurările Centru de control.
Țineți cursorul deasupra căștilor AirPods din lista de dispozitive din dreapta, apoi faceți clic pe Conectează.
În cazul în care căștile AirPods sunt compatibile cu această funcție, faceți clic pe Activează pentru a putea spune “Hey Siri” pentru a începe să utilizați Siri cu căștile AirPods.
În cazul în care vi se solicită dacă doriți să îmbunătățiți Siri și Dictare, efectuați una dintre următoarele:
Partajați înregistrările audio: Faceți clic pe Partajează înregistrările audio pentru a permite Apple să stocheze conținutul audio al interacțiunilor dvs. care implică Siri și Dictare de pe acest Mac. Este posibil ca Apple să examineze o mostră a conținutului audio stocat.
Nu partajați înregistrările audio: Faceți clic pe Nu acum.
Dacă vă răzgândiți mai târziu și doriți să partajați sau să opriți partajarea înregistrărilor audio, puteți activa sau dezactiva opțiunea “Îmbunătățire Siri și Dictare” în configurările Intimitate și securitate. Consultați Modificarea configurărilor Intimitate și securitate.
Notă: Puteți elimina înregistrările audio de pe serverele Apple oricând doriți – consultați Ștergerea istoricului pentru Siri și Dictare.
Puteți schimba configurările pentru ca AirPods să se conecteze automat sau doar dacă au fost conectate la Mac ultima dată. Consultați Schimbarea cazului în care căștile AirPods se conectează la Mac.
Modificarea configurărilor AirPods pe Mac
Purtați căștile AirPods și asigurați-vă că sunt conectate la Mac-ul dvs.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe numele căștilor AirPods în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Modificați comenzile pentru AirPods. (Opțiunile variază în funcție de model.)
Consultați Schimbarea configurărilor pentru AirPods (prima și a 2‑a generație), Schimbarea configurărilor pentru AirPods (generația a 3‑a), Schimbarea configurărilor pentru AirPods Pro (toate generațiile) sau Schimbarea configurărilor audio pentru AirPods Max în manualul de utilizare AirPods.
Activarea sau dezactivarea funcționalității Audio spațial pe Mac
Când ascultați un conținut audio pe aplicații compatibile, precum Apple TV sau FaceTime, căștile AirPods (generația a 3-a) AirPods Pro și AirPods Max utilizează funcționalitatea Audio spațial pentru a crea o experiență captivantă cu sunet surround. Puteți activa sau dezactiva Audio spațial și urmărirea capului pentru fiecare aplicație compatibilă.
Notă: Funcționalitatea Audio spațial cu AirPods este disponibilă doar pe Mac‑urile cu cip Apple.
Purtați căștile AirPods și asigurați-vă că sunt conectate la Mac-ul dvs.
Pe Mac, faceți clic pe pictograma AirPods din bara de meniu sau pe Sunet în Centru de control.
Dacă pictograma AirPods nu apare în bara de meniu, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Centru de control în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.) Faceți clic pe meniul pop‑up de lângă Sunet în dreapta, apoi alegeți “Afișează întotdeauna în bara de meniu”.
Selectaţi una dintre următoarele sub Audio spațial:
Dezactivat: Dezactivează atât Audio spațial, cât și urmărirea capului.
Fix: Activează Audio spațial fără urmărirea capului.
Urmărire cap: Activează atât Audio spațial, cât și urmărirea capului. Acest lucru permite sunetului să urmeze mișcarea capului dvs.
Dacă nu doriți ca funcționalitatea Audio spațial să urmeze mișcările capului dvs., puteți dezactiva opțiunea respectivă în configurările Audio pentru accesibilitate.
Dacă ați configurat Audio spațial personalizat pe iPhone-ul dvs., puteți dezactiva funcționalitatea în configurările AirPods pe Mac. Consultați Controlul sunetului spațial și al urmăririi capului în manualul de utilizare AirPods.
Schimbarea modurilor de controlare a zgomotului pe AirPods de pe Mac
Comutați între modurile de anulare a zgomotului și transparență în timp ce ascultați audio de la Mac pe AirPods Pro sau AirPods Max.
Purtați căștile AirPods și asigurați-vă că sunt conectate la Mac-ul dvs.
Pe Mac, faceți clic pe pictograma AirPods din bara de meniu sau pe Sunet în Centru de control, apoi alegeți una dintre următoarele:
Eliminare zgomot: Blochează sunetele externe.
Transparență: Vă permite să auziți sunetele din apropiere.
Dezactivat: Dezactivează atât anularea zgomotului, cât și transparența.
Dacă pictograma AirPods nu apare în bara de meniu, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Centru de control în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.) Faceți clic pe meniul pop‑up de lângă Sunet în dreapta, apoi alegeți “Afișează întotdeauna în bara de meniu”.
Sfat: În cazul în care căștile AirPods sunt compatibile cu această funcționalitate, puteți activa vocal Siri spunând “Hey Siri”. Deschideți configurările Siri și asigurați‑vă că este activată opțiunea Ascultare “Hey Siri” pe AirPods. Consultați Modificarea configurărilor Siri și Spotlight.