Configurarea funcționalității Timp de utilizare pentru dvs. pe Mac
Pe Mac, activați Timp de utilizare pentru a afla cum petreceți timpul pe Mac și pe celelalte dispozitive ale dvs. Când funcționalitatea Timp de utilizare este activată, puteți vizualiza rapoarte care afișează utilizarea aplicațiilor, numărul de notificări pe care le primiți și cât de des vă folosiți dispozitivele.
Pe Mac, alegeți meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe Timp de utilizare în bara laterală. (Ar putea fi necesar să derulați în jos.)
Dacă faceți parte din grupul de Partajare familială, faceți clic pe meniul pop-up Membru al familiei din partea dreaptă, apoi selectați-vă numele.
Activați Timp de utilizare, apoi activați oricare dintre următoarele opțiuni:
Partajare între dispozitive: Activați această opțiune dacă doriți ca rapoartele Timp de utilizare să includă timpul petrecut pe alte dispozitive pe care v-ați autentificat cu același ID Apple.
Această opțiune este disponibilă numai dacă v-ați autentificat cu ID-ul dvs. Apple.
Utilizați Codul de acces pentru Timp de utilizare: Activați această opțiune pentru a securiza configurările Timpului de utilizare și pentru a solicita un cod de acces, permițând mai mult timp la expirarea limitelor.
De asemenea, puteți realiza oricare dintre următoarele acțiuni în configurările Timp de utilizare:
Faceți clic pe Perioadă de repaus, apoi programați o perioadă de repaus.
Faceți clic pe Limitare aplicații, apoi fixați limite de timp pentru aplicații și site-uri web.
Faceți clic pe Limitări de comunicare, apoi configurați limitele de comunicare.
Faceți clic pe Permise întotdeauna, apoi alegeți aplicațiile care pot fi utilizate în orice moment.
Faceți clic pe Conținut și intimitate, apoi configurați restricțiile referitoare la conținut și intimitate.