Înregistrarea unei electrocardiograme cu aplicația EKG pe Apple Watch
Pe modelele compatibile, Apple Watch are un senzor electric pentru ritmul cardiac care, împreună cu aplicația EKG, vă permite să efectuați o electrocardiogramă (sau EKG). Pentru a utiliza aplicația EKG, actualizați dispozitivul iPhone XS sau modelele ulterioare la cea mai recentă versiune de iOS și dispozitivul Apple Watch la cea mai recentă versiune de watchOS.
Notă: aplicația EKG nu este disponibilă pe Apple Watch SE sau în toate țările sau regiunile.
Accesați aplicația Sănătate pe iPhone, apoi urmați pașii de pe ecran pentru a configura aplicația EKG.
Dacă nu vedeți mesajul de configurare, apăsați Explorare în dreapta jos, apăsați Inimă, apoi apăsați Electrocardiogramă (EKG).
Accesați aplicația EKG
pe Apple Watch.
Sprijiniți-vă brațul pe o masă sau în poală.
Cu mâna opusă celei pe care purtați ceasul, țineți degetul pe coroana Digital Crown și așteptați ca dispozitivul Apple Watch să înregistreze EKG-ul.
Nu este nevoie să apăsați coroana Digital Crown în timpul sesiunii.
La finalul înregistrării, veți primi o clasificare. Puteți apoi să apăsați Adăugați simptome și să alegeți simptomele dvs. Apăsați Salvați pentru a nota simptomele, apoi apăsați OK. Pentru a vizualiza rezultatele pe iPhone, deschideți aplicația Sănătate pe iPhone, apăsați Explorare în dreapta jos, apoi apăsați Inimă > Electrocardiograme (EKG).
Important: Pentru a asigura măsurători optime după înot, duș, transpirație abundentă sau spălarea mâinilor, curățați și uscați dispozitivul Apple Watch. Uscarea completă a dispozitivului Apple Watch poate dura o oră sau mai mult. Aplicația EKG este concepută pentru a funcționa între 0 și 35 °C (32 și 95 ºF).
Pentru informații suplimentare despre aplicația EKG, consultați articolul de asistență Apple Generarea unei electrocardiograme (EKG) cu aplicația EKG pe un Apple Watch și documentul Aplicația EKG – Instrucțiuni de utilizare.