Utilizarea Apple Cash pentru familie pe Apple Watch-ul unui membru al familiei
Dacă sunteți organizatorul unui grup Partajare familială, puteți configura Apple Cash astfel încât copiii și adolescenții din grupul dvs. familial să poată utiliza Apple Watch-ul propriu pentru a face achiziții și ca să trimită și să primească bani în Mesaje. Puteți chiar să limitați cui îi poate trimite bani copilul, să primiți notificări atunci când efectuează tranzacții sau să-i blocați contul.
Pentru informații suplimentare despre cerințele de sistem și despre gestionarea conturilor Apple Cash, consultați articolul de asistență Apple Configurarea și utilizarea Apple Cash pentru familie.
Notă: Funcționalitatea Apple Cash nu este disponibilă în toate regiunile și este compatibilă cu modelele iPhone SE și iPhone 6 și ulterioare. Consultați Manualul de utilizare iPhone pentru detalii despre utilizarea funcționalităților Apple Pay și Apple Cash.
Configurarea Apple Cash pentru familie
Pentru a configura Apple Cash pentru familie, trebuie să fiți organizatorul familiei și membrii familiei pentru care doriți să configurați Apple Cash trebuie să aibă sub 18 ani.
Pe iPhone, accesați Configurări > [numele dvs.] > Partajare familială.
Apăsați Apple Cash, apoi alegeți un copil sau un adolescent.
Apăsați Configurați Apple Cash, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran pentru a configura contul acestora.
În S.U.A., membrul familiei poate trimite, primi și solicita bani și poate utiliza Apple Pay pentru achiziții.
Gestionarea Apple Cash pe Apple Watch-ul unui membru al familiei
Deschideți aplicația Portofel pe iPhone-ul utilizat pentru gestionarea Watch-ului.
Apăsați cardul dvs. Apple Cash, apoi apăsați pe
.
Apăsați un nume sub Familie.
Configurați următoarele opțiuni:
Alegeți cui poate trimite bani membrul familiei dvs.
Alegeți să primiți notificări atunci când membrul familiei efectuează o tranzacție.
Apăsați Trimiteți bani pentru a deschide aplicația Mesaje și a trimite bani cu Apple Pay.
Apăsați Blocați Apple Cash pentru a împiedica membrul familiei să facă plăți cu Apple Pay sau să trimită și să primească bani în aplicația Mesaje.
Pentru a vedea tranzacțiile unui membru al familiei, apăsați Tranzacții pe ecranul acestuia sau deschideți aplicația Portofel pe iPhone‑ul dvs., apoi apăsați cardul dvs. Apple Cash. Tranzacțiile membrului familiei apar sub Ultimele tranzacții atunci când apăsați pe Tranzacții din [anul].
Descărcați acest manual: Apple Books