Adăugarea unui efect de evidențiere unui text în Pages pe Mac
Puteți adăuga o culoare în spatele textului (caractere individuale, cuvinte sau paragrafe întregi) pentru a crea un efect de evidențiere.
Notă: De asemenea, puteți evidenția textul în scopul reviziei utilizând instrumente din bara de instrumente pentru revizie și comenzi din meniul Inserare. Aceste evidențieri nu apar în documentele tipărite. Pentru a afla mai multe despre acest tip de evidențiere, consultați Adăugarea și gestionarea comentariilor.
Adăugarea unei culori de fundal pentru text
Selectați textul pe care doriți să îl evidențiați.
Dacă textul este într-o casetă de text sau într-o formă, atunci când faceți clic pe caseta de text sau formă este afectat întregul text conținut.
În bara laterală Format , faceți clic pe butonul Stil din partea de sus.
Dacă textul este într-o casetă de text, într-un tabel sau într-o formă, mai întâi faceți clic pe fila Text în partea de sus a barei laterale, apoi faceți clic pe butonul Stil.
În secțiunea Font, faceți clic pe .
Lângă Fundal text, faceți clic fie pe sursa de culoare din stânga, fie pe roata de culori din dreapta și alegeți o culoare.
Sursa de culoare afișează culorile care se asortează cu șablonul pe care îl utilizați. Roata de culori deschide fereastra de culori, din care puteți alege orice culoare.
Sfat: Dacă adăugați frecvent culori în spatele textului, puteți crea un stil de caracter care utilizează o anumită culoare a fundalului de text. Apoi puteți alege stilul respectiv din meniul pop-up Stiluri de caracter, pentru a evidenția textul selectat utilizând culoarea respectivă. De asemenea, puteți crea o scurtătură din tastatură pentru a aplica stilul de caracter.
Eliminarea unei culori de fundal din text
În cazul în care culoarea pe care o eliminați se află în spatele cuvintelor sau liniilor selectate și nu se întinde de la o margine la alta, utilizați această metodă pentru a o elimina.
Selectați un anumit text sau faceți clic pe text.
Dacă se deschide un comentariu, faceți clic pe Șterge în comentariu. Evidențierea a fost adăugată utilizându-se bara de instrumente pentru revizuire. Dacă nu se deschide niciun comentariu, continuați cu pașii următori.
În bara laterală Format , faceți clic pe butonul Stil din partea de sus.
Dacă textul este într-o casetă de text, într-un tabel sau într-o formă, mai întâi faceți clic pe fila Text în partea de sus a barei laterale, apoi faceți clic pe butonul Stil.
În secțiunea Font, faceți clic pe meniul pop-up Stiluri de caracter și alegeți Nimic.
Adăugarea unei culori de fundal la paragrafe
Utilizați această metodă atunci când doriți să întindeți culoarea de la o margine la alta, ca un bloc de culoare.
Faceți clic pe paragraf sau selectați mai multe paragrafe unde doriți să apară culoarea de fundal.
Sfat: Dacă nu doriți ca paragrafele următoare să utilizeze culoarea de fundal, adăugați culoarea după ce apăsați Retur pentru a începe un paragraf nou, sau adăugați culoarea după ce ați terminat introducerea textului.
În bara laterală Format , faceți clic pe butonul Aranjament din partea de sus.
Faceți clic pe triunghiul de dezvăluire de lângă Borduri și rigle.
În secțiunea Fundal paragraf, alegeți o culoare.
O culoare proiectată să corespundă șablonului dvs.: Faceți clic pe sursa de culoare din stânga, apoi selectați o culoare.
Orice culoare: Faceți clic pe roata de culori, apoi selectați o culoare din fereastra de culori.
Eliminarea unei culori de fundal din spatele paragrafelor
În cazul în care culoarea pe care o eliminați se întinde de la o margine la alta, puteți utiliza această metodă pentru a o elimina.
Notă: Dacă apar mânere albe de selecție în jurul textului atunci când faceți clic pe acesta, textul se află într-o casetă de text și trebuie să eliminați culoarea de umplere.
Selectați paragrafele de unde doriți să eliminați culoarea de fundal.
În bara laterală Format , faceți clic pe butonul Aranjament din partea de sus.
Faceți clic pe triunghiul de dezvăluire de lângă Borduri și rigle.
În secțiunea Fundal paragraf, faceți clic pe sursa de culoare din stânga, apoi faceți clic pe mostra din colțul dreapta jos care are o linie diagonală.