Înlocuirea automată a textului în Pages pe Mac
Puteți configura Pages pentru a înlocui automat un anumit text cu textul specificat de dvs. De exemplu, puteți configura Pages să înlocuiască dni cu din sau (c) cu © în timp ce tastați.
De asemenea, puteți înlocui toate aparițiile unui anumit text din document cu un alt text definit de dvs.
Înlocuirea textului pe măsură ce tastați
Alegeți Pages > Preferințe (din meniul Pages din partea de sus a ecranului computerului dvs.).
Faceți clic pe Auto-corectare în partea superioară a ferestrei de preferințe.
În secțiunea Înlocuire, bifați caseta de selectare de lângă „Înlocuire simboluri și text”.
Faceți clic pe , apoi scrieți textul pe care doriți să îl înlocuiți (precum „dni”) în coloana Înlocuiește.
În coloana Cu, tastați cuvântul pentru înlocuire (cum ar fi „din”).
De asemenea, puteți folosi emoji și simboluri ca înlocuitori.
Apăsați Retur pentru a salva modificarea.
Acești înlocuitori de text se aplică doar în Pages.
Înlocuirea unui text existent dintr-un document
Dacă doriți să înlocuiți un anumit text din document, puteți specifica textul de înlocuire, iar apoi să faceți automat înlocuirea printr-un simplu clic.
Având documentul deschis, alegeți Editare > Înlocuiri > Afișează înlocuirile (din meniul Editare din partea de sus a ecranului).
În fereastra Înlocuiri, selectați caseta de validare Înlocuire text, apoi faceți clic pe Preferințe text.
Se deschide panoul Text din preferințele pentru tastatură (face parte din Preferințe sistem ale computerului).
Faceți clic pe fila Text.
Faceți clic pe , apoi scrieți textul pe care doriți să îl înlocuiți (precum schimbă) în coloana Înlocuiește.
Tastați cuvântul cu care doriți să îl înlocuiți (cum ar fi modifică) în coloana Cu.
După ultima intrare, apăsați Retur, apoi închideți fereastra de preferințe.
În document, pentru a aplica înlocuirile doar într-un anumit text, selectați textul.
Faceți clic pe un buton din partea de jos a ferestrei Înlocuiri:
Înlocuiește tot: Înlocuiește în document toate aparițiile textului.
Înlocuiește în selecție: Înlocuiește aparițiile textului numai în textul selectat.
Notă: Configurările de înlocuire a textului din preferințele pentru tastatură sunt valabile și pentru alte aplicații de pe computerul dvs., cum ar fi TextEdit, Pages și Keynote, când au activată înlocuirea textului.