Modificarea preferințelor Profiluri pe Mac
Pe Mac, utilizați Profiluri din Preferințe sistem pentru a instala, vizualiza sau elimina profiluri de configurare.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Profiluri .
Dacă nu ați instalat niciun profil de configurare, preferințele Profiluri nu sunt disponibile.
Faceți clic pe butonul Adaugă sau pe butonul Elimină pentru a adăuga sau șterge profiluri.
Dacă nu puteți elimina un profil, Mac-ul dvs. ar putea fi un computer gestionat. Contactați un administrator de sistem din școala sau instituția care v-a furnizat computerul pentru mai multe informații. Unele profiluri pot fi eliminate doar de către un administrator de sistem al Mac‑ului.
Important: Unele profiluri pot avea o restricție temporară care permite instalarea acestora doar într-o anumită perioadă de timp. Asigurați-vă că instalați profilul în perioada de timp respectivă.
Profilurile de configurare sunt fișiere care standardizează setările pentru computerele Mac, dispozitivele iPhone și iPad și Apple TV. Dacă aveți un administrator de sistem, este posibil să vi se solicite să instalați un profil de configurare pentru accesarea serviciilor de rețea, e-mail, VPN ș.a.
Dacă sunteți administrator de rețea și aveți nevoie de informații despre configurarea computerelor gestionate și instalarea profilurilor de înrolare, consultați Implementarea platformelor Apple.