Eliminarea articolelor de login pentru rezolvarea problemelor de inițializare pe Mac
Articolele de lansat la login sunt aplicații care se deschid automat când porniți Mac-ul sau când faceți login. Uneori din cauza unui articol de login poate apărea un ecran albastru gol la pornire sau pot apărea alte probleme. Puteți testa articolele de login pentru a vedea dacă acestea cauzează problemele de inițializare pe Mac.
Notă: Pentru a tipări aceste instrucțiuni, apăsați Comandă-P.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Utilizatori și grupuri .
Faceți clic pe numele contului dvs. sub Utilizator curent, apoi pe Lansare la login în partea de sus a ferestrei.
Creați o listă cu articolele de lansat la login - va trebui să le rețineți ulterior.
Selectați toate articolele de lansat la conectare, apoi faceți clic pe butonul Elimină .
Selectați meniul Apple > Repornește computerul.
Dacă problema s-a rezolvat, deschideți din nou preferințele pentru Utilizatori și grupuri, adăugați pe rând articolele de lansat la login și reporniți Mac-ul după adăugarea fiecărui articol.
Când problema apare din nou, urmați pașii de mai sus pentru a elimina doar ultimul articol de lansat la login pe care l-ați adăugat.