Eliminarea muzicii de pe Apple Watch
Dacă nu mai aveți spațiu pentru stocarea muzicii pe Apple Watch, puteți să eliminați muzica adăugată automat pe Watch‑ul dvs. sau muzica pe care nu o mai ascultați.
Notă: Pentru a vedea ce volum de muzică este stocat pe Apple Watch, deschideți aplicația Configurări pe Apple Watch, apoi accesați General > Stocare. De asemenea, puteți deschide aplicația Apple Watch pe iPhone, apăsați Ceasul dvs., apoi accesați General > Stocare.
Eliminarea muzicii folosind iPhone-ul
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone.
Apăsați Ceasul dvs., apăsați Muzică, apoi efectuați oricare dintre acțiunile următoare:
Pentru muzica adăugată de dvs.: Apăsați Editați, apoi apăsați de lângă articolele pe care doriți să le eliminați.
Pentru muzica adăugată automat: Dezactivați Muzică recentă sau altă muzică adăugată automat pe Apple Watch‑ul dvs.
Notă: Muzica redată recent nu va fi adăugată automat pe Apple Watch până când nu activați din nou opțiunea Muzică recentă.
Muzica pe care o eliminați de pe Apple Watch rămâne pe iPhone.
Eliminarea muzicii folosind Apple Watch-ul
Dacă aveți un abonament Apple Music, puteți elimina muzica direct de pe Apple Watch, indiferent dacă a fost adăugată automat sau de dvs.
Deschideți aplicația Muzică pe Apple Watch.
Apăsați Bibliotecă, derulați în jos, apăsați Descărcate, apoi apăsați Liste de redare sau Albume.
Glisați la stânga pe o listă de redare sau pe un album, apăsați , apoi apăsați Eliminați.
Apăsați Eliminați descărcarea sau Ștergeți din bibliotecă.
Dacă apăsați Eliminați descărcarea, articolul este eliminat de pe Apple Watch, dar rămâne în biblioteca dvs. muzicală, astfel încât puteți să-l găsiți ușor mai târziu. Dacă apăsați Ștergeți din bibliotecă, acesta este eliminat de pe Apple Watch și de pe toate celelalte dispozitive care utilizează același ID Apple.
Notă: De asemenea, puteți elimina melodii individuale. Dacă glisați la stânga pe o melodie, apăsați Eliminați, apoi apăsați Ștergeți, melodia este eliminată de pe Apple Watch și de pe toate celelalte dispozitive care utilizează același ID Apple.
Descărcați acest manual: Apple Books