Utilizarea funcționalității Marcaj pentru a scrie sau a desena pe o poză pe Mac
Utilizați funcționalitatea Marcaj pentru a scrie sau a desena pe o poză, a adăuga forme, a adăuga abțibilduri, a decupa, roti etc.
Notă: Nu puteți utiliza instrumentele Marcaj pentru a modifica un clip video. Consultați Modificarea și îmbunătățirea unui clip video.
Accesați aplicația Poze de pe Mac.
Faceți dublu clic pe o poză, apoi faceți clic pe Editează în bara de instrumente.
Faceți clic pe , apoi alegeți Marcaj.
Utilizați instrumentele care apar în bara de instrumente pentru a marca poza.
Pentru descrieri ale fiecărui instrument, consultați tabelul de mai jos.
Pentru a ajusta un marcaj, treceți cursorul pe lângă margini, apoi trageți mânerele albastre.
Faceți clic pe Salvează modificările.
Pentru a modifica ulterior o poză marcată, selectați-o, apoi faceți clic pe butonul Extensii și alegeți din nou Marcaj.
Instrument
Descriere
Schițați o formă dintr-o singură trasare.
Dacă desenul dvs. este recunoscut ca formă standard, va fi înlocuit cu forma respectivă; pentru a utiliza desenul în schimb, alegeți-l din paleta afișată.
Desenați o formă dintr-o singură mișcare. Apăsați mai ferm cu degetul pe trackpad pentru a desena o linie mai groasă și mai închisă la culoare.
Acest instrument apare doar pe computere cu trackpad Force Touch.
Faceți clic pe o formă, apoi trageți-o în locul dorit. Pentru a redimensiona forma, utilizați mânerele albastre. Dacă are mânere verzi, utilizați-le pentru a modifica forma.
Puteți face zoom și puteți evidenția formele utilizând aceste instrumente:
Evidențiere : Trageți evidențierea în locul dorit. Pentru redimensionare, utilizați mânerele albastre.
Zoom : Trageți obiectivul în locul dorit. Pentru a mări sau micșora nivelul de zoom, trageți mânerul verde; trageți mânerul albastru pentru a modifica dimensiunea lentilei.
Introduceți textul, apoi trageți caseta de text în locul dorit.
Evidențiați textul selectat.
Modificați grosimea și tipul liniilor utilizate pentru o formă și adăugați o umbră.
Schimbați culoarea liniilor utilizate pentru o formă.
Schimbați culoarea utilizată în interiorul unei forme.
Schimbați fontul sau stilul și culoarea fontului.
sau
Faceți clic pe pentru a roti un articol spre stânga. Continuați să faceți clic pentru a roti în continuare.
Pentru a roti un articol spre dreapta, țineți apăsată tasta Opțiune, apoi faceți clic pe până când terminați de rotit obiectul.
Ascundeți o parte dintr-un articol. Trageți de mânerele din colț până când mai este afișată în bordura cadrului doar zona pe care doriți să o păstrați. Alternativ, puteți trage cadrul pentru a-l repoziționa. Când ați terminat, faceți clic pe Decupează.
Introduceți, vizualizați sau editați o descriere a unei imagini. (Instrumentul este evidențiat când o imagine are o descriere.)
Descrierile imaginilor pot fi citite de cititoarele de ecran și sunt utile pentru oricine întâmpină dificultăți la vizualizarea imaginilor online. De exemplu, dacă utilizați VoiceOver, cititorul de ecran integrat pe Mac, puteți apăsa comanda VoiceOver VO‑Shift‑L pentru a auzi o descriere a imaginii în cursorul VoiceOver.
Adnotați articolul schițând sau desenând pe el cu ajutorul iPhone-ului sau iPad-ului din apropiere. Dacă ambele dispozitive sunt în apropiere, faceți clic pe , apoi alegeți un dispozitiv. Este posibil ca instrumentul să apară evidențiat pentru a arăta că dispozitivul dvs. este conectat. Pentru a deconecta dispozitivul fără a‑l utiliza, faceți clic din nou pe instrument.