
Modificarea unei poze realizate în modul Portret pe Mac
Puteți edita pozele realizate în modul Portret pentru a modifica efectul de iluminare sau adâncimea focalizării.


Modificarea efectului de iluminare
Dacă realizați o poză în modul Portret cu iPhone 8 Plus sau un model ulterior, puteți aplica șase efecte de iluminare de calitate profesionistă pentru a modifica aspectul pozei.
Accesați aplicația Poze
de pe Mac.
Faceți clic pe „Portret” sub „Tipuri multimedia” în bara laterală.
Dacă nu vedeți „Portret” în bara laterală, țineți cursorul peste „Tipuri multimedia” în bara laterală, apoi faceți clic pe
.
Faceți dublu clic pe o poză realizată în modul Portret, apoi clic pe Editați în bara de instrumente.
Asigurați‑vă ca opțiunea Ajustare este selectată în bara de instrumente de deasupra pozei, apoi selectați un efect de iluminare.
Dacă efectele de iluminare apar estompate, faceți clic pe Portret sub poză pentru a le activa. Pentru pozele realizate în modul Portret care sunt și Live Photos, faceți clic pe
sub poză pentru a afișa efectele de iluminare.
Lumină naturală: Afișează portretul așa cum a fost realizat inițial.
Lumină studio: Luminează trăsăturile faciale.
Lumină contur: Aplică o iluminare direcțională dramatică.
Lumină scenă: Aplică o iluminare de tip reflector pe scenă, cu un fundal mai întunecat.
Lumină scenă mono: Modifică portretul în alb și negru, cu iluminare de tip scenă.
Lumină în cheie înaltă mono: Modifică un portret în alb și negru, cu un fundal alb. (Opțiune disponibilă doar pentru pozele realizate în modul Portret cu iPhone 11, iPhone 11 Pro sau versiuni ulterioare.)
Schimbarea punctului de focalizare
Accesați aplicația Poze
de pe Mac.
Faceți clic pe „Portret” sub „Tipuri multimedia” în bara laterală.
Dacă nu vedeți „Portret” în bara laterală, țineți cursorul peste „Tipuri multimedia” în bara laterală, apoi faceți clic pe
.
Faceți dublu clic pe o poză realizată în modul Portret, apoi clic pe Editați în bara de instrumente.
Asigurați‑vă ca opțiunea Ajustare este selectată în bara de instrumente de deasupra pozei și că opțiunea Portret este selectată sub poză.
Faceți clic pe punctul de focalizare din poză; restul pozei este estompat automat.
Pentru pozele realizate în modul Portret care sunt și Live Photos, puteți configura adâncimea focalizării numai pe poza cheie implicită.