Adăugarea obiectelor 3D în Numbers pe Mac
Obiectele 3D sunt modele tridimensionale care simulează efecte naturale de lumină, umbră și textură. Puteți adăuga în foile dvs. de calcul obiecte 3D create cu software sau scanare 3D în formatele de fișier USDA, USDC și USDZ. După ce adăugați un obiect 3D, îl puteți redimensiona, puteți reda animația sa încorporată și îl puteți roti pe axele x, y și z.
Notă: dacă o foaie de calcul care conține obiecte 3D este exportată în alt format de fișier sau este deschisă în Numbers 13.1 sau anterior, Numbers pentru iCloud sau aplicația Previzualizare, obiectele 3D apar ca obiecte 2D.
Adăugarea sau înlocuirea unui obiect 3D
Pentru a adăuga un obiect 3D în foaia de calcul, procedați după cum urmează:
Trageți un obiect 3D de pe computerul dvs. sau dintr-o pagină web oriunde pe foaia de calcul.
Faceți clic pe în bara de instrumente, faceți clic pe Selectare, selectați obiectul 3D, apoi faceți clic pe Inserează.
Faceți clic pe obiectul 3D, apoi apăsați combinația Comandă-C pentru a-l copia. Faceți clic pe foaia de calcul unde doriți să lipiți obiectul 3D, apoi apăsați combinația Comandă-V pentru a lipi obiectul.
Obiectul 3D apare în foaia de calcul având butonul Rotire în centrul obiectului. Dacă obiectul 3D conține o animație încorporată, butonul Redare apare în colțul din dreapta jos al obiectului.
Pentru a înlocui obiectul 3D, faceți clic pentru a selecta obiectul, apoi, pe bara laterală Format , faceți clic pe fila Obiect 3D, apoi apăsați pe Înlocuiește. Faceți clic pentru a selecta noul obiect 3D dorit, apoi faceți clic pe Inserează.
Editarea unui obiect 3D
Când adăugați un obiect 3D la o foaie de calcul, îl puteți roti pe axele x, y, și z. De asemenea, puteți redimensiona obiectul 3D proporțional, pentru a-l face mai mare sau mai mic fără a-i schimba forma. Dacă un obiect 3D conține o animație încorporată, puteți reda sau suspenda animația.
Faceți clic pe obiectul 3D pentru a-l selecta.
Pentru edita obiectul 3D, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Rotiți obiectul: Trageți de butonul Rotire din centrul obiectului.
De asemenea, puteți să faceți clic pe fila Obiect 3D din bara laterală Format , apoi utilizați comenzile Rotire 3D pentru a roti obiectul de-a lungul axelor x, y, și z sau introduceți valorile în câmpuri. Faceți clic pe Resetează rotirea pentru a readuce toate valorile la zero grade.
Redimensionați obiectul: Trageți de oricare dintre mânerele de selecție care înconjoară obiectul 3D. Alternativ, faceți clic pe fila Aranjare din bara laterală Format , apoi introduceți valori noi în câmpurile Lățime și Înălțime sau faceți clic pe săgețile de lângă câmpuri.
Redați animația obiectului 3D: Dacă obiectul 3D conține o animație încorporată, faceți clic pe butonul Redare din colțul din dreapta jos al obiectului pentru a reda animația. Faceți clic pe butonul Suspendare pentru a opri animația.
De asemenea, puteți alinia obiectul 3D cu alt obiect de pe o foaie de calcul sau îi puteți specifica localizarea folosind coordonatele x și y. Pentru mai multe informații, consultați Poziționarea și alinierea obiectelor.
Adăugarea unei descrieri la un obiect 3D
Descrierile sunt citite de tehnologia de asistență (de exemplu, VoiceOver) atunci când cineva utilizează tehnologia respectivă pentru a accesa foaia de calcul. Descrierile nu sunt vizibile nicăieri în foaia dvs. de calcul.
Faceți clic pe obiectul 3D pentru a-l selecta, apoi faceți clic pe fila Obiect 3D din bara laterală Format .
Faceți clic în caseta de text Descriere, apoi introduceți textul dvs.
Dacă exportați foaia de calcul ca PDF, descrierile pot fi citite în continuare de tehnologia de asistență. Consultați Exportul în Excel sau într-un alt format de fișier.
Pentru a adăuga o legendă sau o titlu la un obiect 3D, consultați Adăugarea unei legende sau a unui titlu la obiecte.