Modificarea configurărilor Reguli în Mail pe Mac
Utilizați configurările Reguli din Mail pentru a crea sau schimba condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un mesaj pentru aplicarea unei reguli și acțiunile de efectuat atunci când este aplicată regula. De exemplu, puteți crea o regulă pentru mutarea automată a mesajelor despre evenimentele de la clubul de lectură din cutia poștală Primite în altă cutie poștală.
Pentru a modifica aceste configurări în aplicația Mail de pe Mac, selectați Mail > Configurări, faceți clic pe Reguli, apoi faceți clic pe Adaugă o regulă sau pe Editează.
Opțiune | Descriere | ||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Descriere | Introduceți sau schimbați descrierea regulii, care apare în lista de reguli. De exemplu, introduceți “Club de lectură”. | ||||||||||
Dacă sunt îndeplinite “oricare” sau “toate” condițiile următoare | Alegeți dacă un mesaj trebuie să îndeplinească oricare (chiar și numai una) sau toate condițiile pe care le specificați, apoi utilizați meniurile pop‑up pentru a configura condițiile. De exemplu, pentru a crea o condiție, selectați Subiectul din primul meniu pop‑up, selectați Conține din al doilea, apoi introduceți “Club de lectură” în câmpul de text. Pentru a adăuga sau elimina o condiție, faceți clic pe sau din capătul unui rând. | ||||||||||
Efectuează următoarele acțiuni | Utilizați meniurile pop‑up pentru a specifica acțiunile de realizat când un mesaj îndeplinește condițiile pe care le stabiliți. De exemplu, pentru a crea o acțiune, ați putea alege Mută mesajul din primul meniu pop‑up, apoi alegeți o cutie poștală (de exemplu, “Club de lectură”) din al doilea. Pentru a adăuga sau elimina o acțiune, faceți clic pe sau din capătul unui rând. |
Dacă utilizați iCloud Drive, regulile dvs. sunt disponibile pe celelalte computere Mac ale dvs. care au iCloud Drive activat și aplicația Mail selectată în opțiunile iCloud Drive. Fișierele atașate la reguli, precum fișierele de sunet sau scripturile, nu sunt disponibile. Consultați Utilizarea iCloud Drive pentru a stoca documentele.