Reinstalarea macOS
Puteți utiliza Recuperare macOS, sistemul de recuperare integrat pe Mac, pentru a reinstala macOS. Recuperare macOS vă păstrează intacte fișierele și configurările de utilizator la reinstalare.
Important: Pentru a reinstala macOS computerul dvs. trebuie să fie conectat la internet.
Porniți computerul în Recuperare macOS:
Pe un Mac cu cip Apple: Selectați meniul Apple > Oprește computerul, țineți apăsat pe butonul de alimentare până când vedeți “Încărcare opțiuni de inițializare”, selectați Opțiuni, faceți clic pe Continuă, apoi urmați instrucțiunile de pe ecran.
Pe un Mac cu procesor Intel: Selectați meniul Apple > Repornește computerul, apoi imediat țineți apăsat pe una dintre aceste combinații de taste, în funcție de ceea ce doriți să faceți:
Instalați cea mai recentă versiune de macOS compatibilă cu computerul dvs.: Țineți apăsat pe Opțiune-Comandă-R.
Reinstalați versiunea originală de macOS a computerului dvs. (inclusiv actualizările disponibile): Țineți apăsat pe Shift-Opțiune-Comandă-R.
Reinstalați versiunea de macOS stocată pe volumul de recuperare integrat pe computerul dvs.: Țineți apăsat pe Comandă-R.
În fereastra aplicației Recuperare, selectați Reinstalare macOS Big Sur, apoi faceți clic pe Continuă.
Urmați instrucțiunile de pe ecran. Din panoul în care selectați un volum, selectați volumul macOS curent (de cele mai multe ori este disponibil un singur disc).