Difuzarea în flux a conținutului audio și video de pe Mac cu AirPlay
AirPlay vă permite să utilizați o conexiune Wi-Fi pentru a difuza în flux wireless clipuri video, muzică, poze și altele de pe Mac-ul dvs. pe difuzoarele preferate (de exemplu, HomePod), Apple TV și anumite smart TV-uri. Asigurați-vă că Mac-ul și celelalte dispozitive se află în aceeași rețea Wi‑Fi.
Ascultați muzica pe difuzoarele preferate
Obțineți un sunet de calitate excelentă difuzând în flux de pe Mac pe unul sau două difuzoare HomePod sau pe orice alt difuzor compatibil cu AirPlay 2. Pe Mac, deschideți aplicația Apple Music , adăugați melodii în rând, faceți clic pe în comenzile de redare, apoi selectați un difuzor. Consultați Utilizarea HomePod-ului cu aplicația Muzică pe Mac.
Sfat: Lărgiți-vă orizontul în timpul cinei ascultând pe HomePod podcastul preferat despre călătorii. Consultați Ascultarea podcasturilor pe Mac.
Redarea filmelor și a altor tipuri de conținut pe un ecran mare
Este ușor să redați filme, emisiuni TV și clipuri video pe ecranul mare al televizorului. Pe Mac, deschideți aplicația Apple TV , porniți emisiunea, faceți clic pe în comenzile de redare, apoi selectați Apple TV-ul sau un smart TV. Consultați Controlul articolelor redate în aplicația Apple TV de pe Mac.
Sfat: Ați găsit un clip video interesant pe web și doriți să îl vizionați cu prietenii? Utilizați AirPlay direct din aplicația Safari. Consultați Redarea clipurilor web în Safari pe Mac.
Partajarea pozelor cu toate persoanele din cameră
Cu oglindirea AirPlay și cu Apple TV-ul, toate persoanele din cameră pot vedea ceea ce redați pe Mac (de exemplu, o diaporamă cu poze de la nuntă din aplicația Poze) pe ecranul mare al televizorului. Pe Mac, faceți clic pe centrul de control în bara de meniu, faceți clic pe Oglindire ecran, apoi selectați Apple TV sau smart TV. Consultați Utilizarea AirPlay pentru a difuza în flux conținutul Mac-ului pe un HDTV.
Pentru a afla ce dispozitive sunt compatibile cu AirPlay și AirPlay 2, consultați articolul de asistență Apple Cerințe de sistem pentru AirPlay.