Utilizarea verificării cheilor contactelor pe Mac
Mesajele dvs. sunt criptate end-to-end pentru ca nimeni altcineva în afară de dvs. și de persoana cu care faceți schimb de mesaje – nici măcar Apple – să nu le poată citi în timpul transmiterii acestora între dispozitive. Cu macOS 14.2 sau ulterior, puteți utiliza “Verificarea cheilor contactelor” pentru a verifica în continuare dacă faceți schimb de mesaje doar cu persoanele vizate. Pentru cerințe, depanare și alte detalii, consultați Despre verificarea cheilor contactelor în iMessage.
Notă: verificarea cheilor contactelor este concepută pentru a detecta atacurile sofisticate împotriva serverelor iMessage; această funcționalitate nu este concepută pentru a preveni fraudele precum phishingul sau alte înșelătorii pe bază de text.
Activarea verificării cheilor contactelor
Când activați verificarea cheilor contactelor pe unul dintre dispozitivele dvs. Apple, aceasta este activată pentru toate dispozitivele pe care v‑ați autentificat cu ID‑ul dvs. Apple.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe [numele dvs.] în partea de sus a barei laterale.
Dacă nu vedeți numele dvs., faceți clic pe “Autentificare cu ID‑ul dvs. Apple”, introduceți ID‑ul dvs. Apple (sau o altă adresă de e‑mail sau un număr de telefon înregistrat), apoi introduceți parola dvs. Dacă nu aveți un ID Apple, puteți crea unul.
Faceți clic pe Verificarea cheilor contactelor (poate fi necesar să derulați în jos), apoi activați Verificare în iMessage.
Notă: vi se poate solicita să actualizați toate dispozitivele dvs. la macOS 14.2, iOS 17.2, iPadOS 17.2, watchOS 9.2 sau versiuni ulterioare. Dacă aveți un dispozitiv care nu poate fi actualizat, trebuie să ieșiți din iMessage pe dispozitivul respectiv sau să îl eliminați din ID‑ul dvs. Apple.
Compararea codurilor de verificare în persoană sau la telefon
Pentru un nivel superior de securitate, puteți compara codurile de verificare cu cineva simultan, în persoană sau la telefon. Atât dvs., cât și cealaltă persoană trebuie să generați un cod pe dispozitivele dvs. în același timp.
În aplicația Mesaje de pe Mac, selectați o conversație cu persoana pe care doriți să o verificați.
Faceți clic pe butonul Informații , derulați în jos, apoi faceți clic pe Verificare contact.
După ce dvs. și cealaltă persoană faceți clic pe Verificare contact, apare un cod.
Notă: dacă opțiunea Verificare contact este estompată, asigurați‑vă că persoana pe care încercați să o verificați este salvată în contactele dvs. Consultați Crearea și gestionarea contactelor în Mesaje.
Comparați codul în persoană sau pe FaceTime, apoi efectuați una dintre următoarele:
În cazul în care codurile se potrivesc: Faceți clic pe Marchează drept verificat. Când apare fișa de contact a celeilalte persoane, faceți clic pe OK.
Pictograma unei bife este afișată în fișa de contact a persoanei în Contacte și lângă numele acesteia în conversațiile din Mesaje.
În cazul în care codurile nu se potrivesc: S-ar putea să nu comunicați cu persoana vizată. Ar trebui să nu mai trimiteți mesaje persoanei respective până când nu îi verificați identitatea.
Dacă faceți clic din greșeală pe Marchează drept verificat, puteți șterge codul de verificare din fișa de contact. Consultați Actualizarea informațiilor de contact în Contacte.
Partajarea codului public de verificare
Puteți partaja codul dvs. public de verificare pentru ca persoanele cărora le trimiteți mesajele să vă poată verifica identitatea.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Configurări sistem, apoi faceți clic pe [numele dvs.] în partea de sus a barei laterale.
Dacă nu vedeți numele dvs., faceți clic pe “Autentificare cu ID‑ul dvs. Apple”, introduceți ID‑ul dvs. Apple (sau o altă adresă de e‑mail sau un număr de telefon înregistrat), apoi introduceți parola dvs. Dacă nu aveți un ID Apple, puteți crea unul.
Faceți clic pe Verificarea cheilor contactelor (poate fi necesar să derulați în jos).
Faceți clic pe Copiază codul de verificare, apoi partajați‑l cu persoanele cu care schimbați mesaje.
Verificarea unui contact utilizând codul public de verificare al acestuia
Verificați alte persoane utilizând codurile publice de verificare ale acestora.
În aplicația Contacte de pe Mac, selectați un contact, apoi faceți clic pe Editare în partea de jos a ferestrei.
Faceți clic pe butonul Adaugă din partea de jos a ferestrei, faceți clic pe Mai multe câmpuri, apoi faceți clic pe Cod de verificare.
În câmpul “cod de verificare”, tastați sau lipiți codul public de verificare pe care l‑a partajat contactul dvs., apoi faceți clic pe OK.
În cazul în care codurile se potrivesc: Pictograma unei bife apare în fișa de contact a persoanei și lângă numele acesteia în conversațiile din Mesaje.
În cazul în care codurile nu se potrivesc: Pictograma unei bife nu este afișată în fișa de contact a persoanei. Asigurați‑vă că ați copiat sau lipit corect codul.
În cazul în care codul pare corect, s‑ar putea să nu comunicați cu persoana vizată. Ar trebui să nu mai trimiteți mesaje persoanei respective până când nu îi verificați identitatea.