Modificarea configurărilor pentru Freeform pe iPhone
Puteți personaliza configurările pentru aplicația Freeform.
Activarea sau dezactivarea grilei punctate de fundal
Puteți afișa o grilă punctată de culoare gri pe panouri, ceea ce vă permite să vedeți mai ușor dacă articolele sunt aliniate.
Accesați aplicația Freeform
pe iPhone.
Deschideți un panou sau apăsați
pentru a începe unul nou.
Apăsați pe
, apoi apăsați pe Ascundeți grila sau pe Afișați grila.
Alinierea articolelor la grila de fundal
Puteți opta ca marginile și punctele să se alinieze la cel mai apropiat punct de pe grilă când redimensionați sau mutați un articol.
Accesați Configurări
> Aplicații > Freeform.
Activați opțiunea Aliniere la grilă.
Puteți accesa aceste configurări și când lucrați la un panou. Apăsați pe , apăsați pe Configurări de aliniere, apoi pe Aliniere la grilă.
Activarea sau dezactivarea ghidajelor de aliniere
Puteți utiliza ghidaje de aliniere pentru a vă ajuta să plasați articole cu mai multă precizie. Când sunt activate ghidajele, acestea apar în timp ce trageți un articol pe un panou, iar acesta este aliniat cu un alt articol.
Accesați Configurări
> Aplicații > Freeform.
Activați sau dezactivați oricare dintre următoarele:
Ghidaje centru: Acestea apar când se aliniază punctele centrale ale articolelor.
Ghidaje margine: Acestea apar când se aliniază marginile articolelor.
Ghidaje spațiere: Acestea apar când trei sau mai multe articole sunt spațiate în mod egal la rând.
Puteți accesa aceste configurări și când lucrați la un panou. Apăsați pe , apăsați pe Configurări de aliniere, apoi activați ghidajele pe care doriți să le utilizați. Alternativ, dezactivați-le dacă nu doriți să apară atunci când mutați articole unul lângă altul pe panou.
Obținerea indiciilor matematice
Puteți alege cum doriți să răspundă iPhone-ul la problemele matematice pe care le introduceți.
Accesați Configurări
> Aplicații > Freeform.
Apăsați pe Rezultate matematice, apoi selectați una dintre următoarele opțiuni:
Dacă doriți ca problemele să fie rezolvate automat: Alegeți Inserare rezultate. (Răspunsul apare într-o scriere care se potrivește cu scrisul dvs. de mână.)
Dacă doriți să apară sugestii: Alegeți Sugerare rezultate. (Apare butonul Rezolvați; dacă apăsați pe acesta, răspunsul este adăugat într-o scriere care se potrivește cu scrisul dvs. de mână.)
Dacă nu doriți să vedeți rezultate matematice: Alegeți “Fără”.
Puteți accesa aceste configurări și când lucrați la un panou. Apăsați pe , apoi apăsați pe Rezultate matematice.
Gestionarea configurărilor de partajare
Puteți modifica accesul și permisiunile pentru anumite persoane sau pentru toată lumea după ce ați început să partajați un panou.
Accesați aplicația Freeform
pe iPhone.
Deschideți panoul ale cărui configurări de partajare doriți să le schimbați.
Apăsați pe
.
Apare o listă de participanți, indicând cine lucrează la panou.
Apăsați pe Gestionați panoul partajat, apoi efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Blocați panoul pentru a împiedica editările: Apăsați pe Opțiuni de partajare, apoi pe “Doar vizualizare”.
Notă: Dacă nu doriți ca participanții să poată invita alte persoane, selectați “Doar persoanele invitate” și “Doar dvs. puteți adăuga persoane”.
Acordați acces pentru editare: Apăsați pe Opțiuni de partajare, apoi apăsați pe “Efectuare modificări”.
Schimbați individual accesul și permisiunile: Apăsați pe numele unui participant, apoi ajustați configurările sale.
Invitați alte persoane cu un link: Apăsați pe Opțiuni de partajare, apăsați pe “Oricine are linkul”, apăsați pe
, apoi pe Copiați linkul.
Notă: Oricine poate copia linkul pentru a-l trimite altora, dar dacă selectați “Doar persoanele invitate”, doar cei invitați să deschidă panoul vor putea utiliza linkul. Dacă nu doriți ca participanții să poată invita alte persoane, selectați “Doar persoanele invitate” și “Doar dvs. puteți adăuga persoane”.
Sfat: În plus, puteți gestiona orice panou partajat anterior, în timp ce explorați Toate panourile. Țineți apăsat pe miniatura sau numele acestuia, apoi apăsați pe Gestionați panoul partajat.
Stocarea panourilor Freeform pe iCloud
Accesați Configurări
> [numele dvs.] > iCloud.
Apăsați pe Afișați tot, apoi activați Freeform.
Pentru a efectua backup fără a utiliza iCloud, consultați articolul de asistență Apple Despre backupurile criptate pe dispozitivele iPhone, iPad și iPod touch.
Sortarea panourilor
Accesați aplicația Freeform
pe iPhone.
Apăsați pe
, apoi procedați după cum urmează:
Vedeți mai multe panouri în același timp (cu miniaturi mai mici): Apăsați pe Listă.
Listați panourile alfabetic (și nu după data celei mai recente actualizări): Apăsați pe Sortați după nume.
Categorisiți panourile în funcție de intervalul de timp de la ultima lor deschidere: În timp ce vizualizați Toate panourile, apăsați pe Sortați după dată, apoi apăsați pe Utilizați grupuri.
Categorisiți panourile în funcție de proprietar: În timp ce vizualizați panourile partajate, apăsați pe Utilizați grupuri.