Configurarea funcționalității “Timp de utilizare” pe iPhone
Puteți programa perioade de timp în care dispozitivul să nu fie folosit, puteți configura limite de timp pentru utilizarea aplicațiilor și altele.
Programarea perioadelor în care dispozitivul să nu fie utilizat
Blocați aplicațiile și notificările pentru perioadele în care nu doriți să folosiți dispozitivele. De exemplu, ați putea dori să programați perioade de repaus în timpul meselor sau la ora de culcare.
În timpul perioadei de repaus, sunt disponibile doar apelurile, mesajele și aplicațiile pe care le alegeți. Veți putea primi apeluri de la contactele pe care le‑ați selectat pentru a le permite comunicarea în timpul perioadei de repaus și veți putea utiliza aplicațiile pe care le‑ați ales pentru a fi permise tot timpul.
Accesați Configurări
> Timp de utilizare.
Apăsați pe Activitate aplicații și site‑uri web, apoi activați Activitate aplicații și site‑uri web, dacă nu ați făcut deja acest lucru.
Apăsați pe Perioadă de repaus, apoi efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Apăsați pe Activați perioada de repaus până mâine.
Activați opțiunea “Conform programului” pentru a programa perioada de repaus în avans.
Dacă programați perioada de repaus, un memento va fi trimis cu 5 minute de începutul acesteia. Puteți să ignorați mementoul sau să activați perioada de repaus până la începutul perioadei programate de repaus.
Selectați În fiecare zi sau Personalizați zilele, apoi definiți orele de început și de sfârșit.
Puteți dezactiva oricând programul pentru perioada de repaus prin dezactivarea opțiunii Conform programului.
Configurarea limitărilor de utilizare a aplicațiilor
Configurați o limită de timp pentru o categorie de aplicații (de exemplu, Jocuri sau Rețele de socializare) sau pentru aplicații individuale.
Accesați Configurări
> Timp de utilizare.
Apăsați Limitare aplicații, apoi apăsați Adăugați o limită.
Selectați una sau mai multe categorii de aplicații.
Pentru a crea limite pentru aplicații individuale, apăsați numele categoriei pentru a vedea toate aplicațiile din categoria respectivă, apoi selectați aplicațiile pe care doriți să le limitați. Dacă selectați mai multe categorii sau aplicații, limita de timp configurată se aplică tuturor.
Apăsați pe Înainte în dreapta sus, apoi configurați intervalul de timp permis.
Pentru a configura un interval de timp pentru fiecare zi, apăsați Personalizați zilele, apoi fixați limite pentru zilele respective.
Când terminați de configurat limitele, apăsați pe Adăugați.
Alegerea aplicațiilor și contactelor permise tot timpul
Specificați aplicațiile care pot fi utilizate și contactele cu care puteți comunica în permanență (de exemplu, în eventualitatea unei urgențe), chiar și în perioada de repaus.
Accesați Configurări
> Timp de utilizare > Permise întotdeauna.
Sub Aplicații permise, apăsați pe
sau pe
în dreptul unei aplicații pentru a o adăuga sau elimina din lista Aplicații permise.
Pentru a specifica persoanele cu care doriți să permiteți comunicarea, apăsați pe Contacte.
Opțiunea pe care ați selectat‑o în Siguranța comunicării apare aici. Puteți schimba această configurare la Anumite contacte, apoi alegeți una dintre următoarele opțiuni:
Alegeți din contactele dvs.: Pentru a selecta anumite persoane cu care să fie permisă comunicarea.
Adăugați un contact nou: Pentru a adăuga un contact nou și a permite comunicarea cu persoana respectivă.
Apăsați pe
din stânga sus.