Selectarea unei părți dintr-un clip în iMovie pe Mac
Puteți selecta o parte a clipului (numită interval) în browser sau cronologie.
Selectați un interval din browser
În aplicația iMovie pe Mac, țineți apăsată tasta R în timp ce trageți de-a lungul unei părți a clipului în browser.
O bordură galbenă apare în jurul intervalului pe care l-ați selectat, cu mânere de scurtare pe fiecare parte.
Selectarea unui interval din cronologie
Selectarea unui interval din cronologie este utilă când doriți să ajustați viteza unei părți dintr-un clip, să scurtați un clip sau să faceți o ajustare a volumului pentru o parte a unui clip.
În aplicația iMovie pe Mac, poziționați cursorul într-un clip din cronologie la punctul în care doriți să înceapă selecția.
Țineți apăsată tasta R, trageți spre stânga sau spre dreapta în clip, apoi eliberați butonul mausului sau al trackpadului după ce ați finalizat selecția.
Când țineți apăsată tasta R, cursorul se transformă în cursorul pentru Selecția intervalului .
O bordură galbenă apare în jurul selecției, cu mânere pe fiecare parte.
Notă: Nu puteți selecta un interval din marginile clipului.
Extinderea sau scurtarea selecției unui interval
În aplicația iMovie pe Mac, trageți de fiecare dintre mânerele galbene în selecția intervalului pentru a ajusta unde începe și se termină selecția.