Utilizarea Launchpad cu VoiceOver pe Mac
Launchpad furnizează o grilă de pictograme pe tot ecranul, reprezentând aplicațiile de pe Mac-ul dvs.
Notă: VO reprezintă modificatorul VoiceOver, pe care îl apăsați cu alte taste pentru a introduce comenzi VoiceOver. În mod implicit, puteți să apăsați tastele Control și Opțiune împreună sau doar tasta Blocare majuscule.
Accesați Dock-ul apăsând VO-D, apoi navigați la pictograma Launchpad apăsând VO-Săgeată stânga sau VO-Săgeată dreapta.
Deschideți Launchpad apăsând VO-Spațiu.
VoiceOver interacționează automat cu grila.
Navigați în jos, în sus, la stânga și la dreapta în grilă apăsând VO și o tastă cu săgeată.
Dacă aveți multe aplicații, este posibil ca Launchpad să aibă mai multe pagini. Pentru a afișa alte pagini, opriți interacțiunea cu grila, navigați la butoanele radio din partea de jos a paginii, apoi selectați un buton radio.
Pentru a deschide o aplicație, apăsați VO-Spațiu.
Pentru a ieși din Launchpad fără a deschide o aplicație, apăsați tasta Escape sau Fn-Tab.
Puteți trage și elibera aplicațiile pentru a le rearanja în Launchpad. Consultați Utilizarea VoiceOver pentru tragerea și eliberarea articolelor.
Descărcați acest ghid în format Braille: BRF (engleză)