
Utilizarea textului vertical în Pages pe Mac
Aplicația Pages acceptă textul vertical în corpul documentelor de procesare a textului, forme și casete de text, astfel încât puteți introduce și edita textul de sus în jos, precum în chineză, japoneză și coreeană. Fiecare linie nouă apare în partea stângă a celei anterioare.
Pentru a utiliza textul vertical, documentul dvs. trebuie să fie formatat pentru chineză, japoneză sau coreeană, sau trebuie să aveți instalată cel puțin una dintre aceste limbi în lista de limbi preferate de pe dispozitivul dvs. Pentru a afla mai multe, consultați Crearea unui document cu formatarea unei alte limbi și Schimbarea limbii și formatării unui document.
Puteți utiliza orice șablon Pages pentru a crea un document care utilizează text vertical, dar pentru a vedea șabloanele cu text vertical concepute special pentru chineză tradițională sau japoneză, trebuie să configurați limba principală a computerului la limba respectivă sau să schimbați formatarea limbii pentru noul document.