Invitarea altor persoane să colaboreze la Pages pe Mac
Puteți invita alte persoane să lucreze împreună cu dvs. la un document în timp real trimițându-le un link. Toate persoanele care lucrează la document pot vedea modificările în timp ce se efectuează.
Implicit, numai persoanele pe care le invitați să colaboreze la document și care se autentifică la un cont Apple îl pot deschide și îl pot modifica. Cu toate acestea, puteți modifica privilegiile de acces astfel încât oricine are linkul să poată deschide documentul (fără un cont Apple) sau să modificați privilegiile de editare astfel încât persoanele să poată vizualiza, dar nu edita documentul.
După ce partajați un document, puteți invita în orice moment mai multe persoane să colaboreze la document. Modul în care invitați alte persoane depinde de privilegiul de acces ales (cu alte cuvinte, dacă invitații trebuie să se autentifice sau nu la un cont Apple).
Sfat: Dacă documentul este protejat cu parolă, din motive de securitate, nu trimiteți parola împreună cu linkul.
Invitarea altor persoane să colaboreze
Pentru a invita alte persoane să colaboreze la un document, asigurați-vă că v-ați autentificat la contul Apple, că Pages este configurat să utilizeze iCloud Drive și că documentul pe care doriți să îl partajați este stocat pe iCloud Drive.
Cu documentul deschis, faceți clic pe în bara de instrumente.
Dacă opțiunea Colaborează nu este afișată în meniul pop-up din partea de sus, faceți clic pe meniul pop-up, apoi selectați Colaborează.
Pentru a schimba cine poate accesa documentul, faceți clic pe săgeata de dezvăluire de sub Colaborează, faceți clic pe meniul pop-up “Cine are acces”, apoi selectați o opțiune (dacă nu vedeți aceste opțiuni, asigurați-vă că documentul este stocat pe iCloud):
Doar persoanele invitate: Doar persoanele pe care le invitați și care se autentifică la propriul cont Apple pot deschide documentul. Persoanele nu au nevoie de un cont Apple înainte de a le invita; totuși, înainte de a putea să deschidă documentul partajat de dvs., trebuie să creeze unul.
Dacă invitați persoanele folosind o adresă de e‑mail sau un număr de telefon care nu este asociat contului lor Apple, acestea nu vor putea accepta invitația până când nu adaugă adresa de e‑mail sau numărul de telefon la contul Apple. Instrucțiunile sunt furnizate atunci când apasă sau fac clic pe linkul din invitație.
Oricine are linkul: Oricine care are linkul către documentul partajat poate apăsa sau face clic pe link pentru a-l deschide.
Pentru a schimba cine poate face modificări asupra documentului, faceți clic pe meniul pop-up Permisiuni, apoi selectați o opțiune:
Poate face modificări: Persoanele pot edita, tipări și descărca documentul partajat.
Doar vizualizare: Persoanele pot vizualiza, tipări și descărca documentul partajat, dar nu îl pot edita. Acestea nu pot șterge sau răspunde la comentariile din lista de activități și, când se alătură unui document, nu apare nicio notificare.
Notă: Dacă alegeți pentru acces opțiunea “Doar persoanele invitate” (în pasul anterior), puteți să modificați configurările individuale de permisiune după ce îl partajați.
Dacă nu doriți ca toți participanții să poată invita alte persoane, debifați caseta de validare de lângă “Permiteți celorlalți să trimită invitații”.
Această casetă de validare este vizibilă doar în cazul în care configurați accesul la “Doar persoanele invitate” în pasul 3 de mai sus.
Selectați o metodă pentru trimiterea invitației de colaborare (dacă documentul nu este stocat pe iCloud Drive, vi se solicită să îl mutați acolo):
Mail sau Mesaje: Introduceți o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar, adăugați o notiță dacă doriți, apoi faceți clic pe Trimite (pentru Mail) sau apăsați Enter (pentru Mesaje). Se trimite un link spre fișier către fiecare destinatar.
Notițe: Pentru a partaja un link către un fișier din aplicația Notițe, selectați sau tastați numele destinatarilor, faceți clic pe Partajează linkul, selectați notița în care doriți să salvați (sau creați una nouă), adăugați text dacă doriți, apoi apăsați pe Salvați.
Invitați cu link: Copiați linkul fișierului, astfel încât să îl puteți trimite sau posta folosind orice serviciu de internet pe care deja l‑ați configurat pe Mac. Tastați o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar, apoi faceți clic pe Copiază linkul. Deschideți aplicația pe care doriți să o utilizați pentru a partaja linkul, faceți clic în locul unde doriți să lipiți linkul, apoi alegeți Editare > Lipește (din meniul Editare din partea de sus a ecranului) sau apăsați Comandă-V pe tastatură.
Important: Linkul către document, care este creat când invitați participanți, include titlul documentului. Dacă titlul sau conținutul documentului este confidențial, trebuie să solicitați destinatarilor să nu trimită linkul nimănui.
După ce partajați un document, apare o bifă pe butonul Colaborare pentru a indica faptul că documentul este partajat.
Invitarea mai multor persoane să se autentifice la document
Dacă sunteți proprietarul unui document al cărui acces este configurat la “Doar persoanele invitate” sau dacă proprietarul unui document partajat vă oferă permisiunea de a adăuga persoane, puteți invita alte persoane să se alăture documentului folosindu-și contul Apple.
Notă: Dacă accesul la document este configurat la “Oricine are linkul”, urmați instrucțiunile din sarcina următoare, Trimiterea linkului mai multor persoane (fără a solicita un cont Apple).
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Alegeți Fișier > Gestionează documentul partajat (din meniul Fișier din partea de sus a ecranului).
Faceți clic pe din bara de instrumente, apoi faceți clic pe Gestionează documentul partajat.
În iCloud Drive, faceți Control-clic pe fișier, apoi alegeți Gestionează documentul partajat.
Faceți clic pe Partajează cu mai multe persoane, apoi alegeți o metodă pentru trimiterea invitației de colaborare:
Mail sau Mesaje: Introduceți o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar, adăugați o notiță dacă doriți, apoi faceți clic pe Trimite (pentru Mail) sau apăsați Enter (pentru Mesaje). Se trimite un link spre fișier către fiecare destinatar.
Notițe: Pentru a partaja un link către un fișier din aplicația Notițe, selectați sau tastați numele destinatarilor, faceți clic pe Partajează linkul, selectați notița în care doriți să salvați (sau creați una nouă), adăugați text dacă doriți, apoi apăsați pe Salvați.
Invitați cu link: Copiați linkul fișierului, astfel încât să îl puteți trimite sau posta folosind orice serviciu de internet pe care deja l‑ați configurat pe Mac. Tastați o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar, apoi faceți clic pe Copiază linkul. Deschideți aplicația pe care doriți să o utilizați pentru a partaja linkul, faceți clic în locul unde doriți să lipiți linkul, apoi alegeți Editare > Lipește (din meniul Editare din partea de sus a ecranului) sau apăsați Comandă-V pe tastatură.
Faceți clic pe OK.
Notă: Linkul poate apărea în corpul mesajului sub forma unui element grafic stilizat împreună cu titlul documentului. Aveți grijă să nu îl editați sau ștergeți.
Orice participant poate copia un link către un document și îl poate lipi în altă parte (de exemplu, pentru a salva linkul undeva de unde îl poate accesa cu ușurință). Dacă proprietarul a limitat accesul la persoanele pe care le invită, linkul funcționează doar pentru participanții invitați.
Puteți să modificați configurările de partajare pentru persoanele noi după ce trimiteți linkul.
Trimiterea linkului mai multor persoane (fără a solicita un cont Apple)
Dacă accesul la document este configurat la “Oricine are linkul”, puteți invita mai multe persoane să colaboreze la document trimițându-le un link care nu solicită un cont Apple pentru vizualizarea documentului.
Notă: Dacă accesul la document este configurat la “Doar persoanele invitate”, urmați instrucțiunile din sarcina anterioară, Invitarea mai multor persoane să se autentifice la document.
Cu documentul deschis, faceți clic pe în bara de instrumente.
Selectarea unei metode pentru trimiterea linkului:
Mail sau Mesaje: Introduceți o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar, adăugați o notiță dacă doriți, apoi faceți clic pe Trimite (pentru Mail) sau apăsați Enter (pentru Mesaje). Se trimite un link spre fișier către fiecare destinatar.
Notițe: Pentru a partaja un link către un fișier din aplicația Notițe, selectați sau tastați numele destinatarilor, faceți clic pe Partajează linkul, selectați notița în care doriți să salvați (sau creați una nouă), adăugați text dacă doriți, apoi apăsați pe Salvați.
Partajarea linkului în alt mod: Faceți clic pe Copiază linkul, apoi faceți clic unde doriți să îl lipiți. Alegeți Editare > Lipește (din meniul Editare în partea de sus a ecranului) sau apăsați Comandă-V pe tastatură.