Utilizarea Apple Pay pe Mac-ul dvs.
Puteți face cumpărături de pe site‑uri web într‑un mod simplu, securizat și confidențial utilizând Apple Pay pe Mac Pro. Cu Apple Pay, datele cardului dvs. Apple Card și a altor carduri de credit sau de debit nu sunt niciodată stocate sau partajate către comerciant de către Apple. Când faceți cumpărături online utilizând Safari, căutați opțiunea de plată prin Apple Pay. Confirmați plata utilizând iPhone-ul sau Apple Watch-ul.
Notă: Apple Pay și Apple Card nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile. Pentru informații despre Apple Pay, accesați Tranzacții fără numerar, fără niciun efort. Pentru informații despre actualii emitenți de carduri, consultați articolul Bănci care participă la Apple Pay pe site-ul Asistență Apple. Pentru informații despre Apple Card, consultați Asistență Apple Card.
Configurați Apple Pay. Apple Pay folosește Apple Card sau alte carduri de credit sau de debit pe care le-ați configurat deja pe iPhone-ul sau Apple Watch-ul dvs., așadar nu sunt necesari pași suplimentari de configurare. Trebuie să vă fi autentificat la un iPhone sau un Apple Watch care are Apple Pay configurat cu același ID Apple pe care îl folosiți pe Mac Pro. Pentru achizițiile de pe Mac-ul dvs., sunt utilizate cardul de plată implicit, datele de livrare și informațiile de contact configurate pe iPhone-ul sau Apple Watch-ul dvs.
Faceți cumpărături cu iPhone-ul sau Apple Watch-ul. Faceți clic pe butonul Apple Pay de pe site-ul web, apoi, pentru a confirma plata, folosiți Face ID, Touch ID sau codul de acces de pe iPhone sau faceți dublu clic pe butonul lateral al Apple Watch-ului deblocat. Trebuie să vă autentificați la un iPhone sau un Apple Watch care are Apple Pay configurat cu același ID Apple pe care îl folosiți pe Mac Pro.
Notă: Dacă nu alegeți să configurați Apple Pay la prima pornire a Mac Pro‑ului, îl puteți configura mai târziu în panoul Wallet și Apple Pay din Preferințe sistem. Gestionați-vă cardul Apple Card și alte cardurile de plată acolo: adăugați sau ștergeți carduri și actualizați informațiile de contact.
Aflați mai multe. Consultați articolele de asistență Apple Configurarea Apple Pay, Cum se utilizează Apple Pay și Gestionarea cardurilor pe care le utilizați cu Apple Pay.