Activarea solicitării de cumpărare pentru cumpărăturile Partajare familială
Ca organizator al familiei, puteți solicita membrilor tineri ai familiei să ceară aprobarea când utilizează cardul de credit partajat pentru cumpărături sau descărcări gratuite din iTunes Store, App Store și Apple Books. Puteți aproba aceste solicitări folosindu-vă de propriul dvs. dispozitiv iOS (cu iOS 8 sau ulterior) sau Mac (cu OS X 10.10 sau ulterior). Puteți desemna alți membri adulți ai familiei ca părinți sau tutori pentru a putea aproba aceste solicitări cu ajutorul dispozitivelor pe care le posedă.
Pentru informații despre modificarea configurărilor Partajare familială folosind un dispozitiv iOS, consultați articolul de asistență Apple Partajare familială.
Activarea sau dezactivarea Solicitării de cumpărare
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud.
Faceți clic pe Gestionează familia, selectați un membru tânăr al familiei din partea stângă, apoi selectați Solicitare de cumpărare în partea dreaptă.
Notă: restricțiile de vârstă pentru Solicitare de cumpărare diferă în funcție de zonă. În Statele Unite ale Americii, organizatorul familiei poate activa Solicitarea de cumpărare pentru orice membru al familiei sub vârsta de 18 ani; pentru copiii sub vârsta de 13 ani, aceasta este activată în mod implicit.
Funcționalitatea Solicitare de cumpărare nu este disponibilă pentru adulți. Pentru a nu mai plăti cumpărăturile unui adult, eliminați persoana respectivă din Partajare familială. Pentru instrucțiuni, consultați Modificarea configurărilor partajării familiale.
Permiteți altor adulți să aprobe solicitările de cumpărare
Organizatorul familiei poate desemna orice membru adult al familiei ca părinte sau tutore, capabil să aprobe solicitările de cumpărare. Toți părinții și tutorii din familie primesc o notificare când un membru minor al familiei are funcționalitatea Solicitare de cumpărare activată așa cum este descris mai sus și inițiază o achiziție utilizând cardul de credit partajat.
Pe Mac, selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe iCloud.
Faceți clic pe Gestionează familia, selectați un adult din partea stângă, apoi selectați Părinte/Tutore în partea dreaptă.
Aprobarea sau refuzarea unei solicitări de cumpărare
Ca părinte sau tutore în grupul familiei dvs., puteți aproba sau refuza o solicitare de cumpărare din partea unui copil din familie.
Pe Mac, efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Când primiți o notificare pentru o solicitare de cumpărare în colțul din dreapta sus al ecranului dvs., faceți clic pe butonul Detalii, apoi faceți clic pe Aprobă sau Refuză în partea de sus a ferestrei Previzualizare iTunes care apare. Sau puteți răspunde mai târziu făcând clic pe Nu acum în notificare.
Pentru a răspunde la o solicitare de cumpărare amânată, faceți clic pe pictograma Centru de notificări din bara de meniu, faceți clic pe Notificări, apoi pe solicitare de cumpărare în secțiunea Familie din listă.