macOS High Sierra

Optimizarea spațiului de stocare pe Mac-ul dvs.

macOS vă poate ajuta să eliberați spațiu pe Mac optimizându-i spațiul de stocare. Atunci când este nevoie de spațiu, acesta păstrează în cloud fișierele, pozele și videoclipurile, filmele iTunes și spectacolele TV și fișierele atașate la e-mail și le pune la dispoziție la cerere. Fișierele nu vor ocupa spațiu pe Mac-ul dvs. și puteți descărca fișierele originale atunci când aveți nevoie de ele. Fișierele recente și versiunile optimizate ale pozelor dvs. sunt disponibile permanent pe Mac-ul dvs.

Recomandări de optimizare a stocării în panoul Stocare.
  • Pentru a vizualiza recomandările și pentru a decide cum veți optimiza spațiul de stocare al Mac-ului, selectați meniul Apple > Despre acest Mac, faceți clic pe Stocare în partea de sus a ferestrei, apoi faceți clic pe Gestionează.

    Recomandare

    Descriere

    Stochează pe iCloud

    Atunci când este nevoie de spațiu, vă ajută să stocați în iCloud Drive fișierele din dosarele dvs. Desktop și Documente, să stocați pozele și videoclipurile în Biblioteca foto iCloud, să stocați mesajele și fișierele atașate în iCloud și să optimizați spațiul de stocare păstrând doar fișierele accesate recent.

    Pentru mai multe informații, consultați Stocați în iCloud Drive desktopul și documentele dvs., Utilizați Biblioteca foto iCloud pentru a păstra actualizate pozele și videoclipurile dvs. și Sincronizați mesajele în iCloud.

    Puteți modifica ulterior aceste configurări în iCloud Preferințe sistem și în preferințele Poze.

    Optimizează stocarea

    Vă ajută să optimizați spațiul de stocare al fișierelor atașate din iTunes și Mail. Atunci când este nevoie de spațiu pe Mac-ul dvs., filmele vizionate și fișierele atașate la e-mail sunt eliminate automat de pe Mac-ul dvs.

    Pentru mai multe informații, consultați Optimizarea spațiului de stocare și Preferințele Informații cont Mail.

    Puteți modifica ulterior aceste configurări în preferințele iTunes și Mail.

    Golește coșul automat

    Ștergeți automat articolele lăsate în Coș mai mult de 30 de zile. Puteți modifica ulterior această configurare în preferințele Finder; pentru informații, consultați Ștergerea fișierelor și dosarelor.

    Reduceți spațiul utilizat

    Găsiți rapid fișiere, aplicații, cărți, filme și alte articole ce ocupă spațiu, apoi ștergeți manual articolele de care nu mai aveți nevoie. Pentru instrucțiuni, consultați Găsiți și ștergeți fișiere.

Atunci când este nevoie de spațiu pe Mac, macOS golește, de asemenea, memoriile tampon și jurnalele ce pot fi șterse în siguranță, inclusiv bazele de date temporare, descărcările întrerupte, actualizările etapizate ale macOS și ale aplicațiilor, datele site-urilor web Safari și altele.

Notă: Dacă discul dvs. este partiționat, recomandările sunt valabile doar pentru partiția care conține dosarul dvs. de reședință.

Pentru a vizualiza o prezentare generală a spațiului pe disc utilizat și a celui liber, selectați meniul Apple > Despre Acest Mac, apoi faceți clic pe Stocare. Pentru mai multe informații, consultați:Vizualizați spațiul de stocare utilizat și disponibil.