Utilizarea Siri pe Mac
Siri pe Mac vă poate ajuta să realizați sarcinile zilnice, să obțineți rapid răspunsuri și informații, să redați muzică și altele. Puteți adresa Siri foarte multe solicitări – de la “Set up a meeting at 9” până la “What was the score for last night’s game?” și la “Play some mellow music.” și Siri este gata să ajute.
Siri poate face sugestii în unele aplicații chiar înainte ca dvs. să întrebați. De exemplu, când primiți invitații în Mail sau când rezervați zboruri în Safari, Siri vă sugerează adăugarea acestora în calendar. Sau, când explorați pagini web, Siri vă poate sugera pagini web conexe.
Solicitați Siri
Pentru a adresa o solicitare pentru Siri pe Mac, efectuați una dintre acțiunile următoare:
Faceți clic pe pictograma Siri în bara de meniu sau în Dock (sau utilizați Touch Bar).
Dacă Mac‑ul dvs. este compatibil cu această funcționalitate, spuneți “Hey Siri”. Computerul dvs. portabil trebuie să fie deschis pentru a utiliza “Hey Siri”.
Dacă Siri nu răspunde, deschideți preferințele Siri și asigurați‑vă că opțiunea “Ascultare Hey Siri” este activată. Puteți utiliza “Hey Siri” și atunci când Mac‑ul dvs. compatibil este blocat sau în modul adormire.
În cazul în care căștile AirPods conectate sunt compatibile, spuneți “Hey Siri”.
Dacă Siri nu răspunde, deschideți preferințele Siri și asigurați‑vă că opțiunea “Ascultare Hey Siri” pe AirPods este activată. Puteți utiliza “Hey Siri” și atunci când Mac‑ul dvs. este blocat.
Sfat: Siri știe numele dvs. din cartea dvs. de vizită (denumită și Cartea mea de vizită) în aplicația Contacte. Dacă ați adăugat un pseudonim la cartea dvs. de vizită, Siri îl utilizează. Testați-o întrebând “What’s my name?”
Moduri de utilizare a Siri
Puteți utiliza Siri pentru a obține răspunsuri rapide (spuneți ceva precum “What’s the weather tomorrow?”) sau pentru a realiza o sarcină în locul dvs., cum ar fi să trimită un e-mail.
Pe Mac, adresați Siri o întrebare sau solicitați-i să realizeze o sarcină în locul dvs.
Iată câteva exemple:
Spuneți ceva precum
Descriere
“Open Notes.”
Siri deschide imediat aplicația Notițe pentru dvs.
“Show me my passwords.”
Siri deschide panoul Parole în Safari pe Mac.
“Create a note” și apoi dictați ce doriți să scrie.
Faceți Siri să scrie o notiță sau un e-mail pentru dvs.
“Create a meeting for today at 3 p.m.”
Faceți Siri să stabilească o întâlnire pentru dvs.
“Play a playlist of happy songs.”
Când ascultați Apple Music, Siri învață preferințele dvs. muzicale și vă poate recomanda melodii sau poate reda o listă de redare.
“Play the top song from March 1991.”
Siri vă poate oferi informații despre melodii, albumuri și artiști sau poate citi notițele albumurilor pentru articolele din biblioteca dvs. muzicală.
“Where’s the nearest grocery store?” sau “What’s the weather tomorrow?”
Când funcția Servicii de localizare este activată în preferințele pentru Intimitate Siri vă poate oferi informații pe baza locației dvs. curente sau poate include hărți pentru a vă furniza mai multe detalii.
“Find files that I created last week containing ‘conference’.”
Puteți realiza căutări temeinice de fișiere – nu trebuie decât să cereți Siri să găsească fișierele create la o anumită oră sau care conțin un anumit text.
“Increase my screen brightness” sau “Open Night Shift preferences.”
Siri poate schimba automat unele preferințe sau deschide un panou de preferințe pentru dvs.
“Find my AirPods” sau “Ping my iPhone.”
Siri vă poate ajuta să vă găsiți dispozitivele folosind Găsire iPhone.
Sfat: întrebați Siri “What can you do?” sau faceți clic pe butonul Ajutor în fereastra Siri pentru și mai multe idei despre cum vă poate ajuta Siri.
Dacă preferați să tastați solicitările în Siri în loc să le enunțați, puteți activa Tastare pentru Siri. Consultați Modificarea preferințelor Siri din Accesibilitate.
Dacă fereastra Siri nu se închide automat, o puteți închide dvs. – glisați la dreapta pe trackpad sau faceți clic pe butonul Închide .
Utilizarea rezultatelor Siri
Puteți păstra rezultatele Siri la îndemână în Centrul de notificări sau le puteți utiliza în e-mailurii sau în documente.
Pe Mac, efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Afișați rezultatele în Centrul de notificare: Dacă vedeți un buton Adaugă în colțul din dreapta sus al rezultatelor, faceți clic pe acesta pentru a adăuga rezultatele în Informațiile zilei din Centrul de notificări.
Rezultatele rămân fixate și sunt păstrate actualizate până când le eliminați. Puteți afișa numeroase tipuri de rezultate, cum ar fi prețurile acțiunilor, programele sportive și multe altele.
Deschiderea unui rezultat: Faceți dublu clic pe o pagină web pentru a o deschide în Safari sau faceți dublu clic pe un fișier sau pe un document pentru a-l deschide în aplicația corespunzătoare pe Mac. De asemenea, puteți face clic progresiv pe un rezultat pentru a-l previzualiza într-o fereastră Privire rapidă.
Utilizarea sau salvarea unui rezultat: Trageți și eliberați pentru a adăuga imagini sau locuri într-un e-mail sau document sau pe desktop. (Puteți și să copiați și să lipiți textul.)
Depanarea Siri
Dacă aveți probleme la utilizarea Siri, încercați aceste soluții:
Asigurați-vă că Mac-ul este conectat la Internet. Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, apoi faceți clic pe Rețea.
Verificați dacă Siri este activat. Selectați meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Siri, apoi selectați Activează Solicitare Siri.
Asigurați-vă că Mac-ul include un microfon și că acesta nu este blocat de hainele sau de corpul dvs. sau de alte obiecte.
Dacă utilizați un microfon extern, verificați dacă acesta este conectat la Mac‑ul dvs., dacă este selectat în secțiunea Intrare din preferințele Sunet și dacă volumul de intrare al microfonului este suficient de ridicat.
Alegeți meniul Apple > Preferințe sistem, faceți clic pe Sunet, faceți clic pe Intrare, apoi trageți glisorul "Volum intrare".
Dacă utilizați căști AirPods compatibile cu “Hey Siri”, asigurați-vă că sunt conectate la Mac-ul dvs. Consultați Conectarea unui dispozitiv Bluetooth la Mac-ul dvs. și articolul de asistență Apple Conectarea și folosirea căștilor AirPods.
Puteți personaliza Siri – de exemplu, schimbați vocea pe care Siri o utilizează sau limba pe care Siri o vorbește. Consultați Modificarea preferințelor Siri.
Siri utilizează funcția Servicii de localizare pentru a furniza informații, servicii și funcții relevante pentru regiunea în care vă aflați. Puteți să modificați configurarea care permite Siri să facă acest lucru. Consultați Gestionarea aplicațiilor care pot detecta localizarea Mac-ului.