Trimiterea e-mailurilor în aplicația Mail de pe iPhone
În aplicația Mail , puteți scrie, trimite și programa e-mailuri din oricare dintre conturile dvs. de e-mail.

Scrierea unui mesaj e-mail
Apăsați
.
Apăsați în e-mail, apoi scrieți mesajul.
Pentru a schimba formatarea, apăsați
de deasupra tastaturii, apoi apăsați
.
Puteți să schimbați stilul de font și culoarea textului, să utilizați un stil aldin sau cursiv, să adăugați o listă numerotată sau cu marcatori etc.
Apăsați pe
pentru a trimite e-mailul.
Sfat: Puteți crea și adăuga abțibilduri la e-mailuri în timp ce le compuneți. A se vedea Adăugarea de emojiuri și abțibilduri folosind tastatura iPhone‑ului.
Adăugarea destinatarilor
Apăsați pe câmpul Către, apoi scrieți numele destinatarilor.
În timp ce tastați, aplicația Mail sugerează automat persoane din contactele dvs.
De asemenea, puteți să apăsați
pentru a deschide aplicația Contacte și a adăuga destinatari de acolo.
Dacă doriți să trimiteți o copie altor persoane, apăsați pe câmpul Cc/Bcc, apoi realizați oricare dintre următoarele acțiuni:
Apăsați pe câmpul Cc, apoi introduceți numele persoanelor cărora le trimiteți o copie.
Apăsați pe câmpul Bcc, apoi introduceți numele persoanelor pe care nu doriți să le vadă ceilalți destinatari.
Sfat: După ce adăugați destinatari, puteți să le reordonați numele în câmpurile de adresă sau să le trageți dintr-un câmp de adresă în altul (de exemplu, în câmpul Bcc dacă nu doriți ca numele lor să fie vizibile).
Adăugarea unui hiperlink la un e‑mail
În Safari
sau în alt browser web, copiați URL-ul unei pagini web.
În timp ce compuneți un mesaj în Mail
, evidențiați textul la care doriți să adăugați linkul.
Apăsați pe Lipiți.
Editarea unui link dintr-o ciornă de e-mail
Apăsați pe un link sau pe un text care include un link, apoi apăsați pe .
Realizați oricare dintre următoarele acțiuni:
Afișați previzualizarea linkului: Transformați textul cu hyperlink într-o imagine încorporată de previzualizare a site-ului web.
Deschideți linkul: Accesați site‑ul web respectiv într-un browser web.
Editați linkul: Schimbați URL-ul linkului.
Eliminați linkul: Ștergeți linkul din ciorna de e-mail.
Editați descrierea textului: Modificați textul care conține linkul.
Utilizarea camerei pentru a captura o adresă de e-mail
Puteți utiliza Text live pentru a scana o adresă de e-mail tipărită pe o carte de vizită, un afiș sau alt obiect folosind aplicația Mail de pe iPhone. Aceasta vă permite să începeți rapid e-mailuri, fără a introduce manual adresa.
Deschideți aplicația Cameră
, apoi poziționați iPhone-ul astfel încât adresa de e‑mail să apară în cadrul camerei.
Apăsați pe adresa de e‑mail, apoi apăsați pe
în colțul din dreapta jos al câmpului camerei.
Pentru a compune un e-mail, apăsați pe adresa de e‑mail în partea stângă jos a câmpului camerei.
Sfat: De asemenea, puteți captura o adresă de e-mail dintr-o poză. A se vedea Utilizarea textului live pentru a interacționa cu conținutul dintr-o poză sau dintr-un clip video pe iPhone.
Programarea unui e-mail cu Trimitere ulterioară
Țineți apăsat pe , apoi alegeți când doriți să se trimită e‑mailul.
Pentru a vedea mai multe opțiuni, apăsați pe Trimiteți mai târziu.
Trimiterea unui e-mail dintr-un alt cont
Dacă aveți mai multe conturi de e-mail, puteți să specificați contul din care trimiteți e-mailul.
În ciorna e‑mailului, apăsați pe câmpul Cc/Bcc, De la.
Apăsați pe câmpul De la, apoi alegeți un cont.