Realizarea pozelor în modul nocturn cu camera iPhone-ului
Pe modelele iPhone 11 și iPhone 12, modul nocturn surprinde mai multe detalii și sporește luminozitatea pozelor realizate în condiții de iluminare slabă. Durata expunerii în modul nocturn este determinată automat, dar puteți experimenta folosind comenzile manuale.
Pe modelele iPhone 12, modul nocturn este disponibil pe camera din față pentru selfie-uri, pe camera cu obiectiv ultra‑superangular (0,5x) și pe camera cu obiectiv superangular (1x). Pe modelele iPhone 11, modul nocturn este disponibil doar pe camera cu obiectiv superangular (1x).

Alegeți modul Foto. În condiții de iluminare slabă, modul nocturn se activează automat: butonul
din partea de sus a ecranului devine galben și apare un număr lângă butonul
pentru a indica numărul de secunde necesar pentru fotografiere.
Pentru a experimenta cu modul nocturn, apăsați
, apoi utilizați glisorul de sub cadru pentru a alege între temporizatoarele Auto și Max. În cazul opțiunii Auto, timpul este determinat automat; opțiunea Max folosește cel mai lung timp. Configurarea aleasă este salvată pentru următoarea poză în modul nocturn.
Apăsați butonul obturatorului, apoi țineți camera nemișcată pentru a fotografia.
Cursorul în cruce apare în cadru dacă iPhone-ul detectează mișcare în timpul fotografierii. Aliniați cursorul în cruce pentru a vă ajuta să reduceți mișcarea și să îmbunătățiți poza.
Pentru a nu mai face o poză în modul nocturn în timpul fotografierii, apăsați butonul Opriți de sub glisor.