Găsirea muzicii noi cu Apple Music pe iPad
Când vă abonați la Apple Music, puteți explora muzică, videoclipuri muzicale, liste de redare și alte articole noi și interesante.
![Ecranul Nou afișând bara laterală în stânga și secțiunea Nou în dreapta. Ecranul Nou afișează în partea de sus melodiile recomandate. Glisați la stânga pentru a vedea mai multe melodii și clipuri video recomandate. Secțiunea Melodii populare apare dedesubt. Mini-playerul se află în partea de jos.](https://help.apple.com/assets/67104D22F226C776D000105C/67104D286F23797D0F06FC1D/ro_RO/812a9ff765a66ca5cdded89e998d7f76.png)
Descoperiți noile apariții, muzică recomandată și multe altele
Accesați aplicația Muzică
pe iPad.
Apăsați pe Nou pentru a găsi muzică nouă, apoi efectuați oricare dintre următoarele acțiuni:
Explorarea muzicii recomandate: Glisați prin melodiile și clipurile video recomandate în partea de sus a ecranului.
Explorarea listelor de redare create de experți muzicali: Apăsați una dintre numeroasele liste de redare create de experți muzicali.
Aflați ce este popular: Apăsați pe o piesă sub antetul Melodii populare. Glisați la stânga pentru a vedea mai multe melodii.
Explorarea muzicii noi: Glisați prin albumele listate sub Apariții noi.
Ascultarea melodiilor de top din întreaga lume: Apăsați una dintre listele de redare Tip 100 zilnic. Acestea cuprind cele mai populare melodii ale zilei din diferite țări de pe glob.
Ascultarea melodiilor din albume viitoare: Apăsați un album sub În curând, apoi apăsați o melodie disponibilă pentru a o reda.
Vizionarea clipurilor muzicale: Apăsați Clipuri muzicale, apoi apăsați un clip muzical recomandat sau o listă de redare cu clipuri muzicale.
Redarea celor mai populare melodii ale zilei: Apăsați Topuri, apoi apăsați o melodie, o listă de redare, un album sau un clip muzical pentru a-l reda. Apăsați Toate genurile în partea de sus a ecranului pentru a vedea melodiile și clipurile muzicale de top dintr-un gen ales.
Explorarea genurilor preferate: Apăsați pe Explorați după gen, alegeți un gen muzical, apoi apăsați pe o listă de redare, o melodie, un album, un artist sau un post de radio recomandat pentru a asculta muzică selectată cu atenție de experți.
Redarea muzicii în funcție de starea dvs. de spirit: Apăsați pe Stări de spirit și activități, apoi apăsați pe o listă de redare, cum ar fi Voie bună, Romantism sau Petrecere.
Notă: Pentru a vedea mai multe melodii, glisați la stânga pe ilustrația albumului. Pentru a vedea toată muzica dintr-o secțiune (de exemplu, Apariții noi), apăsați pe lângă numele secțiunii.
Descoperirea celor mai redate melodii ale anului
Pentru fiecare an în care aveți un abonament Apple Music (și ascultați suficientă muzică pentru eligibilitate), Apple Music creează un top personal al reascultărilor, care ordonează melodiile pe care le‑ați redat cel mai mult.
Accesați aplicația Muzică
pe iPad.
Apăsați pe Acasă în bara laterală, glisați în jos la Redați din nou: Melodiile preferate ale anului, apoi apăsați pe un an.
De asemenea, puteți găsi statistici mai aprofundate ale conținutului ascultat pe parcursul anului la replay.music.apple.com. Consultați articolul de asistență Apple Cum se obține Apple Music Replay.
Descoperirea unor melodii pe care nu le‑ați mai redat înainte
Utilizând istoricul de ascultare și profilul preferințelor, Apple Music recomandă melodii care este posibil să vă placă și pe care nu le‑ați mai redat înainte.
Accesați aplicația Muzică
pe iPad.
Apăsați pe Acasă în bara laterală, apoi glisați în jos la Posturi pentru dvs.
Apăsați pe Detectare post.
Activarea sau dezactivarea notificărilor despre muzica nouă
Accesați aplicația Muzică
pe iPad.
Apăsați pe Acasă în bara laterală, apoi apăsați
sau poza profilului dvs.
Apăsați pe Notificări, apoi activați (sau dezactivați) Muzică nouă.