Localizarea unui dispozitiv în Găsire pe iPad
Utilizați aplicația Găsire pentru a localiza și a reda un sunet pe un dispozitiv iPhone, iPad, iPod touch, Mac, Apple Watch, AirPods, Beats (modelele compatibile) sau pe un Apple Pencil Pro pierdut. Pentru a localiza un dispozitiv, trebuie să activați Găsire [dispozitiv] înainte de a-l pierde.
Notă: Dacă doriți să vedeți cât de departe sunt dispozitivele de dvs., asigurați-vă că activați opțiunea Localizare precis pentru aplicația Găsire. A se vedea Controlul informațiilor despre localizare pe care le partajați. Dacă vă pierdeți iPad-ul și nu aveți acces la aplicația Găsire, puteți să-l localizați sau să redați un sunet pe dispozitivul dvs. folosind Găsire dispozitive pe iCloud.com.
Notă: Partajarea localizării și găsirea dispozitivelor nu sunt disponibile în toate țările sau regiunile.
![Ecranul Găsire deschis în lista Dispozitive. Dispozitivele listate includ iPad - Daniel, iPhone - Daniel, Apple Watch - Daniel și AirPods Pro - Daniel. Localizările lor sunt afișate pe o hartă în apropiere de Santa Cruz.](https://help.apple.com/assets/67104D22F226C776D000105C/67104D286F23797D0F06FC1D/ro_RO/20411783d7e32f63d4c812c95e9c5dc6.png)
Despre localizarea unui dispozitiv
Puteți utiliza aplicația Găsire pe iPad pentru a vedea localizarea unui dispozitiv pe hartă. Dacă dispozitivul este online, îi vedeți localizarea și acesta redă un sunet pentru a vă ajuta să-l găsiți. Dacă dispozitivul este offline, îi vedeți localizarea, dar acesta nu redă un sunet.
Pentru căștile AirPods și căștile Beats compatibile, le puteți localiza când sunt în apropierea dispozitivului dvs. și conectate la Bluetooth®. Pentru căștile AirPods compatibile, le puteți vedea localizarea prin rețeaua Găsire timp de cel mult 24 de ore după ultima conectare la dispozitivul dvs., chiar dacă nu se află în apropiere.
Pentru un iPhone Wallet cu MagSafe și compatibil cu funcționalitatea Găsire, îi puteți vedea localizarea atunci când este atașat la iPhone‑ul dvs. și ultima localizare cunoscută când se detașează de la acesta.
Vizualizarea localizării dispozitivului pe hartă
Puteți vedea localizarea actuală sau ultima localizare cunoscută a dispozitivului dvs. în aplicația Găsire.
Apăsați Dispozitive în partea din stânga jos a ecranului, apoi apăsați numele dispozitivului pe care doriți să îl localizați.
Dacă dispozitivul poate fi localizat: Acesta apare pe hartă, astfel încât puteți vedea unde se află.
Dacă dispozitivul nu poate fi localizat: Vedeți “Nicio localizare găsită” sub numele dispozitivului. Sub Notificări, activați Primiți o notificare la găsire. Primiți o notificare atunci când este localizat dispozitivul.
Important: Asigurați‑vă că notificările sunt permise pentru aplicația Găsire. A se vedea Modificarea configurărilor pentru notificări pe iPad.
Pentru pașii de depanare, consultați articolul de asistență Apple Dacă Găsire este offline sau nu funcționează.
Redarea unui sunet pe dispozitiv
Accesați aplicația Găsire
pe iPad.
Apăsați Dispozitive în partea din stânga jos a ecranului, apoi apăsați numele dispozitivului pe care doriți să redați un sunet.
Apăsați Redare sunet.
Dacă dispozitivul este online: După o scurtă perioadă de timp, începe un sunet și crește treptat în intensitate, apoi este redat timp de aproximativ două minute. Dacă este cazul, o alertă Găsire [dispozitiv] apare pe ecranul dispozitivului.
Un e‑mail de confirmare este trimis și la adresa de e‑mail a contului dvs. Apple.
Dacă dispozitivul este offline: Vedeți mesajul „Sunet în așteptare”. Sunetul este redat următoarea dată când dispozitivul se conectează la o rețea Wi‑Fi sau celulară. Pentru căștile audio AirPods și Beats, primiți o notificare următoarea dată când dispozitivul este în raza de acoperire a iPhone-ului sau iPad-ului.
În cazul în care căștile AirPods sunt separate, aveți opțiuni suplimentare de a reda un sunet. Consultați Localizarea căștilor AirPods în Găsire în Manualul de utilizare AirPods.
Oprirea redării unui sunet pe un dispozitiv
Dacă găsiți dispozitivul și doriți să opriți sunetul înainte de oprirea automată, efectuați una dintre următoarele
iPhone, iPad sau iPod touch: Apăsați butonul de alimentare sau un buton de volum sau utilizați comutatorul Sonerie/Silențios. Dacă dispozitivul este blocat, puteți să-l deblocați sau să glisați pentru a închide alerta Găsire [dispozitiv]. Dacă dispozitivul este deblocat, puteți să apăsați pe OK în alerta Găsire [dispozitiv].
Apple Watch: Apăsați Închideți în alerta Găsire Watch sau apăsați coroana Digital Crown ori butonul lateral.
Mac: Faceți clic pe OK în alerta Găsire Mac.
Căști AirPods sau Beats: Apăsați Opriți în Găsire.
Obținerea itinerarelor către un dispozitiv
Puteți obține itinerare către localizarea unui dispozitiv în aplicația Hărți.
Accesați aplicația Găsire
pe iPad.
Apăsați Dispozitive în partea din stânga jos a ecranului, apoi apăsați numele dispozitivului spre care doriți să obțineți itinerare.
Apăsați Itinerar pentru a deschide Hărți.
A se vedea Obținerea itinerarelor.
Localizarea sau redarea unui sunet pe dispozitivul unui prieten
Dacă un prieten își pierde dispozitivul, îl poate localiza sau poate reda un sunet pe acesta accesând Găsire dispozitive pe iCloud.com și autentificându‑se în contul său Apple. Pentru a afla mai multe, consultați Localizarea unui dispozitiv în Găsire dispozitive pe iCloud.com în Manualul de utilizare iCloud.
Când configurați partajarea familială, puteți utiliza Găsire pentru localizarea dispozitivului pierdut al unui membru al familiei.
Localizarea unui Apple Pencil Pro
Utilizați aplicația Găsire pe iPad sau iPhone pentru a localiza un Apple Pencil Pro pierdut.
Deschideți aplicația Găsire
pe iPad.
Apăsați pe Dispozitive în partea de jos a ecranului, apoi apăsați pe Apple Pencil Pro.
Urmați instrucțiunile pentru a găsi Apple Pencil Pro‑ul.
Pe măsură ce vă apropiați, cercul de pe ecran se mărește și textul se modifică de la “departe”, la “aproape” și la “la îndemână”.
Notă: Apple Pencil Pro poate fi adăugat în aplicația Găsire doar pentru un singur cont Apple pe rând.
De asemenea, puteți utiliza Siri pentru ajutor la găsirea unui dispozitiv.
Siri: Spuneți ceva precum: “Play a sound on my iPhone” sau “Where’s my iPad?” Aflați cum să utilizați Siri.