VLOOKUP
Funcția VLOOKUP returnează o valoare dintr-o colecție de coloane, utilizând coloana de valori din stânga pentru a alege un rând și un număr de coloană pentru a alege o coloană din cadrul respectivului rând.
Sfat: Pentru o căutare îmbunătățită care funcționează în orice direcție, utilizați XLOOKUP.
VLOOKUP(căutare-după; interval-coloane; coloană-returnare; corespondență-apropiată)
căutare-după: Valoarea de găsit. căutare-după poate conține orice valoare sau un șir REGEX.
interval-coloane: O colecție de celule. Argumentul interval-coloane trebuie să conțină o referință la un singur interval de celule, care pot conține orice valori.
coloană-returnare: O valoare numerică specificând numărul relativ de coloană al celulei din care urmează a fi returnată valoarea. Coloana din extrema stângă a colecției este coloana 1.
corespondență-apropiată: O valoare modală opțională care determină dacă este necesară o corespondență exactă.
corespondență apropiată (TRUE, 1, sau omis): Dacă nu există o corespondență exactă, este selectat rândul cu cea mai mare valoare în coloana din stânga, care este mai mică sau egală cu valoarea căutată. Dacă utilizați corespondență apropiată, nu puteți utiliza metacaractere în căutare-după.
corespondență exactă (FALSE sau 0): Dacă nu există nicio corespondență exactă, returnează o eroare. Dacă utilizați corespondență exactă, puteți utiliza metacaractere în căutare-după. Puteți utiliza metacaracterul ? (semnul întrebării) pentru a reprezenta un caracter, * (asterisc) pentru a reprezenta mai multe caractere și ~ (tildă) pentru a specifica faptul că următorul caracter trebuie să fie utilizat pentru corespondență, în loc să fie utilizat ca metacaracter REGEX se poate utiliza în VLOOKUP doar dacă folosiți corespondența exactă.
Note
VLOOKUP compară o valoare de căutare cu valorile din coloana cea mai din stânga a unei colecții specificate. Dacă nu este necesară o corespondență exactă, este selectat rândul care conține în coloana din stânga cea mai mare valoare care este mai mică sau egală cu valoarea de căutare. Apoi, valoarea din coloana specificată din respectivul rând este returnată de funcție. Dacă este necesară o corespondență exactă și niciuna dintre valorile din coloana cea mai din stânga nu corespunde cu valoarea de căutare, funcția returnează o eroare.
Exemple |
---|
Fiind dat următorul tabel: |
A | B | C | D | |
---|---|---|---|---|
1 | 0 | A | lorem | 1 |
2 | 20 | E | ipsum | 2 |
3 | 40 | I | dolor | 3 |
4 | 60 | O | sit | 4 |
5 | 80 | U | amet | 5 |
=VLOOKUP(20; A1:D5; 2) returnează "E", deoarece valoarea "E" se află pe același rând ca și 20 (căutare-după), în a doua coloană (coloană-returnare) din colecția specificată (interval-coloane). =VLOOKUP(39; A1:D5; 2) returnează "E", deoarece "E" se află pe același rând ca și 20, cea mai apropiată corespondență care nu depășește valoarea dată (39), din a doua coloană a colecției specificate. =VLOOKUP("M"; B1:D5; 2) returnează "dolor", deoarece "dolor" se află pe același rând ca și "I", cea mai apropiată corespondență care nu depășește valoarea dată ("M"), din a doua coloană a colecției specificate (care este coloana C, deoarece prima coloană specificată a fost B). =VLOOKUP("C"; B1:D3; 2) returnează "lorem", deoarece "lorem" se află în același rând ca și "A", cea mai apropiată corespondență care nu depășește valoarea dată ("C"), din a doua coloană al colecției specificate. =VLOOKUP("blandit"; C1:D5; 2) returnează 5, deoarece 5 se află pe același rând ca și "amet", ultima valoare din intervalul specificat, deoarece "blandit" nu a fost găsit, din a doua coloană a colecției specificate. =VLOOKUP("C"; B1:D5; 3; TRUE) returnează 1, deoarece 1 se află pe același rând ca și "A", cea mai apropiată corespondență care nu depășește valoarea dată ("C"), din a treia coloană a colecției specificate. =VLOOKUP("C"; B1:D5; 3; FALSE) returnează o eroare, deoarece valoarea "C" nu poate fi găsită (nu există corespondență exactă) și argumentul (corespondență exactă) a fost specificat ca fiind FALSE (returnează o eroare dacă nu există nicio corespondență exactă). =VLOOKUP("C"; B1:D5; 4; TRUE) returnează o eroare, deoarece nu există o a patra coloană în colecția specificată (care are doar trei coloane). = VLOOKUP(REGEX("^a.*"); C1:D5; 2; FALSE) returnează 5, deoarece 5 se află în același rând ca “amet”, primul cuvânt din C1:D5 care începe cu “a”. |