
Adăugarea persoanelor la un apel FaceTime pe Mac
Puteți adăuga persoane la un apel FaceTime dacă acestea utilizează un dispozitiv Apple care îndeplinește cerințele privind apelurile FaceTime audio și video de grup. Pentru a invita o persoană care folosește un dispozitiv Android sau Windows, partajați un link FaceTime; persoana se va putea alătura apelului de pe web.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
În timpul unui apel FaceTime video sau de grup: În partea de sus a ferestrei, faceți clic pe informațiile apelului (fie pe numărul de persoane din apel, fie pe informațiile de contact), apoi faceți clic pe „Adăugați persoane”.
În timpul unui apel FaceTime audio: faceți clic pe
, apoi faceți clic pe „Adăugați persoane”.
Introduceți un număr de telefon, o adresă de e‑mail sau un nume din lista dvs. de contacte, apoi apăsați Retur. De asemenea, puteți face clic pe
pentru a selecta din lista de contacte sau faceți clic pe un contact sugerat.
Faceți clic pe „Adăugați persoane”.
Sfat: pentru a trimite o alertă către o persoană care nu s‑a alăturat încă apelului, faceți clic pe informațiile apelului (fie pe numărul de persoane din apel, fie pe informațiile de contact) din partea de sus a ferestrei, apoi faceți clic pe butonul „Sunați” aflat lângă informațiile de contact ale persoanei.