Adăugarea și utilizarea tichetelor în aplicația Portofel de pe Apple Watch Ultra
Utilizați aplicația Portofel pe Apple Watch Ultra pentru a vă păstra într-un singur loc cărțile de îmbarcare, biletele la evenimente, cupoanele, legitimațiile de student și altele, pentru acces rapid. Tichetele din Portofel de pe iPhone se sincronizează automat cu dispozitivul Apple Watch Ultra. Utilizați un tichet pe Apple Watch Ultra pentru a efectua check-inul pentru un zbor, pentru a valorifica un cupon sau a intra în căminul studențesc.
Configurarea opțiunilor pentru tichetele dvs.
Deschideți aplicația Apple Watch pe iPhone.
Apăsați Ceasul dvs., apoi apăsați Portofel și Apple Pay.
Adăugarea unui tichet
Pentru a adăuga un tichet, efectuați una din acțiunile următoare:
Urmați instrucțiunile din e-mailul trimis de emitent.
Deschideți aplicația emitentului tichetului, dacă acesta are o aplicație.
Apăsați Adăugați în notificare.
Apăsați un tichet care v-a fost trimis în Mesaje.
Utilizarea unui tichet
Pe Apple Watch Ultra puteți utiliza o varietate de tichete.
Dacă pe Apple Watch Ultra apare o notificare pentru un tichet: Apăsați pe notificare pentru a afișa tichetul. Poate fi necesar să derulați pentru a ajunge la codul cu bare.
Dacă aveți un tichet cu cod de bare: Faceți dublu clic pe butonul lateral, derulați la tichet, apoi apropiați codul de bare de scaner. De asemenea, puteți deschide aplicația Portofel pe Apple Watch Ultra, selectați tichetul, apoi scanați-l.
Dacă un tichet se modifică (de exemplu, poarta de pe cartea de îmbarcare), acesta se actualizează atât pe iPhone, cât și pe Apple Watch Ultra.
Obținerea informațiilor despre tichet
Pentru a obține mai multe informații despre un tichet (ora de plecare sau de sosire a unui zbor, de exemplu), efectuați următoarele:
Deschideți aplicația Portofel pe Apple Watch Ultra.
Apăsați un tichet, derulați în jos, apoi apăsați Informații tichet.
Utilizarea unui tichet contactless (fără contact) sau a unei legitimații de student
Cu un tichet contactless (fără contact) sau o legitimație de student, puteți utiliza Apple Watch Ultra pentru a prezenta tichetul sau cardul unui cititor fără contact.
Dacă aveți un tichet contactless (fără contact) și apare o notificare: Apăsați notificarea. Dacă nu apare nicio notificare, faceți clic dublu pe butonul lateral și țineți Apple Watch Ultra la câțiva centimetri de cititor, cu afișajul îndreptat spre cititor.
Dacă aveți o legitimație de student: În campusurile acceptate, țineți Apple Watch Ultra la câțiva centimetri de cititor, cu afișajul îndreptat spre cititor, până când Apple Watch Ultra vibrează. Nu este nevoie să faceți dublu clic pe butonul lateral.
Pentru mai multe informații despre tichetele contactless (fără contact) și legitimațiile de student, consultați Manualul de utilizare iPhone.
Reordonarea tichetelor
Pe un Apple Watch Ultra configurat pentru dvs., deschideți aplicația Portofel , apoi atingeți și trageți tichete și carduri de transport, de acces sau de plată pentru a le aranja. Cardul de plată pe care îl trageți în poziția superioară devine cardul de plată implicit.
Eliminarea unui tichet de care nu mai aveți nevoie
Faceți dublu clic pe butonul lateral, apoi apăsați tichetul.
Derulați în jos, apoi apăsați Ștergeți.
De asemenea, puteți să deschideți aplicația Portofel pe iPhone, apăsați tichetul, apăsați , apoi apăsați Eliminați tichetul.
Atunci când eliminați un tichet de pe un dispozitiv, acesta este eliminat și de pe celelalte.
Vizualizarea tichetelor expirate
Pentru o mai bună organizare, Apple Watch Ultra ascunde tichetele care au expirat. Puteți vizualiza tichetele expirate urmând acești pași:
Deschideți aplicația Portofel pe Apple Watch Ultra.
Derulați la partea de jos a ecranului, apoi apăsați Afișați [numărul de] tichete expirate.
Apăsați un tichet, apoi vizualizați detaliile sale.
De asemenea, puteți alege să reafișați, să partajați sau să ștergeți tichetul.
Pentru a afișa mereu tichetele expirate, deschideți aplicația Configurări pe Apple Watch Ultra, apăsați Portofel și Apple Pay, apoi dezactivați Ascundeți tichetele expirate.