Caracteristici principale ale dispozitivului Apple Watch Ultra
Apple Watch Ultra are toate capacitățile modelelor Apple Watch Series 8 actuale și multe altele.
Un cadran de ceas conceput pentru o viață activă. Cadranul Călăuză vă pune la dispoziție cele mai importante informații despre alergarea, drumeția sau scufundarea dvs., direct pe cadranul ceasului. Dacă realizați activități după lăsarea întunericului, rotiți Digital Crown în sus pentru a comuta la modul Nopate, care vă ajută să vă mențineți vederea nocturnă. Consultați Cadranele de Apple Watch Ultra și funcționalitățile acestora.
Plecați în drumeție. Conceput pentru a fi utilizat pe terenuri extreme, Apple Watch Ultra poate ajuta să explorați zone mai sălbatice monitorizând altitudinea, înclinația și localizarea dvs. Urmați busola pentru a vă menține pe drumul cel bun, adăugați puncte de reper Busolă și reconstituiți‑vă pașii cu funcționalitatea Retrasare. Consultați Crearea și afișarea punctelor de reper Busolă și Retrasarea pașilor.
Forțați limitele. Angajați‑vă în exerciții care vă solicită mai mult și utilizați vizualizările detaliate ale datelor analitice avansate de pe Apple Watch Ultra pentru a monitoriza progresul antrenamentului. Aplicația Exerciții include zone de ritm cardiac, exerciții personalizabile, un exercițiu multisport care comută automat între orice secvențe de înot, pedalat și alergare, “Cursă pe traseu”, care vă pemite să concurați împotriva propriului dvs. timp record înregistrat la alergarea sau pedalarea pe un traseu familiar, detectarea automată a pistelor de atletism, parametri referitori la tehnica de alergare, puterea alergării, un rezumat cuprinzător al exercițiilor pe iPhone și multe altele. Consultați Antrenați-vă cu Apple Watch Ultra.
Semnalizați pentru ajutor. Apple Watch Ultra include o sirenă pe care o puteți activa pentru a atrage atenția asupra poziției dvs. în momente dificile. Consultați Activarea sirenei.
Urmăriți modificările de temperatură. Purtați Apple Watch Ultra în pat pentru a urmări modificările nocturne ale temperaturii încheieturii. Acestea pot furniza informații prețioase despre starea dvs. de sănătate. Aplicația Urmărire ciclu poate utiliza datele despre temperatura încheieturii pentru a îmbunătăți predicțiile menstruației și a oferi estimări retrospective ale ovulației. Consultați Monitorizarea temperaturii de la încheietura mâinii pe timp de noapte și Primirea estimărilor retrospective ale ovulației.
Notă: Funcționalitatea de estimare retroactivă a ovulației nu este disponibilă în toate regiunile.
Sporiți autonomia bateriei cu încărcarea optimizată. Cu opțiunea “Limită optimizată de încărcare” activată, Apple Watch Ultra poate aștepta terminarea încărcării peste 80% până când trebuie să îl utilizați. Consultați Optimizarea încărcării bateriei.