Schimbarea configurărilor pentru voce
Schimbați vocea de enunțare utilizată de VoiceOver și configurări precum viteza sau înălțimea.
Notă: VO reprezintă modificatorul VoiceOver.
Pentru a asculta prima configurare, apăsați VO-Comandă-Shift-Săgeată dreapta.
Apăsați în continuare VO-Comandă-Shift-Săgeată dreapta până când auziți configurarea pe care doriți să o modificați.
Pentru a crește valoarea configurării, apăsați VO-Comandă-Shift-Săgeată sus. Pentru a scădea valoarea, apăsați VO-Comandă-Shift-Săgeată jos.
Configurările noi sunt aplicate numai vocii implicite.
Pentru a configura opțiunile pentru voce aferente limbii implicite și limbilor suplimentare, deschideți Utilitar VoiceOver (apăsați VO-F8 după activarea VoiceOver), faceți clic pe categoria Enunțare, apoi faceți clic pe Voci.
Deschide în locul meu Utilitar VoiceOver
Atunci când instalați voci compatibile cu macOS, ele sunt instalate în /Bibliotecă/Enunțare/Voci, astfel încât să fie disponibile tuturor utilizatorilor Mac-ului dvs.
Dacă utilizați preferințe portabile pe un alt computer, când modificați configurările de voce, acestea sunt salvate pe unitatea preferințelor portabile și nu pe respectivul computer.