Schimbarea parolei pentru un site web sau o aplicație pe Mac
Puteți schimba parola pe care o utilizați pentru autentificarea pe un site web sau într‑o aplicație.
Accesați aplicația Parole pe Mac.
Faceți clic pe Toate în bara laterală, apoi găsiți contul corespunzător site‑ului web sau aplicației.
Selectați contul.
Faceți clic pe Editează.
Faceți clic pe Schimbă parola, apoi schimbați‑vă parola pentru site‑ul web sau aplicație.
Dacă site‑ul web sau aplicația permite utilizarea unei chei de logare sau actualizarea la Autentificare cu Apple, puteți profita de securitatea și confortul oferite de aceste funcționalități. Dacă nu vi se oferă opțiunea de a actualiza când vă schimbați parola, numeroase conturi permit ca Mac‑ul să creeze automat o parolă puternică, pe care nu este nevoie să o memorați.
Notă: dacă apare un avertisment despre o parolă pentru un site web sau o aplicație care nu mai este disponibilă, puteți să‑i eliminați contul de pe Mac și din portcheiul iCloud. Accesați aplicația Parole pe Mac, faceți clic pe Toate, apoi glisați la stânga pe cont.