Adăugarea conținutului video și audio existent în Numbers pe Mac
Puteți adăuga conținut audio și video la o foaie de calcul sau puteți înlocui un substituent multimedia cu un clip video.
Notă: Fișierele audio și video trebuie să fie într-un format compatibil cu QuickTime de pe Mac-ul dvs. Dacă nu puteți adăuga sau reda un fișier video sau audio, încercați să utilizați iMovie, QuickTime Player sau Compressor pentru a converti fișierul într-un fișier MPEG-4 cu extensia de fișier .m4a) pentru audio sau în fișier QuickTime (cu extensia .mov) pentru video.
De asemenea, puteți să înregistrați conținut audio și să-l adăugați la foaia dvs. de calcul.
Adăugarea conținutului video sau audio existent
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Trageți un fișier multimedia din computerul dvs. peste un substituent multimedia sau oriunde pe foaie.
Faceți clic pe în bara de instrumente, faceți clic pe Muzică sau Filme, apoi trageți un fișier peste un substituent multimedia sau oriunde pe foaie. Pentru a căuta conținut multimedia, faceți clic pe lupa din colțul din dreapta sus al ferestrei multimedia.
Apăsați pe butonul de redare de pe conținutul multimedia pentru a-l reda în foaia de calcul.
Adăugarea unui clip video de pe web
Puteți adăuga linkuri de pe YouTube și Vimeo, astfel încât clipurile video să fie redate direct în foaia dvs. de calcul.
Important: Este posibil ca această funcționalitate să nu fie disponibilă în toate regiunile.
Faceți clic pe în bara de instrumente, apoi faceți clic pe Clip video web.
Scrieți sau lipiți un link spre clipul video, apoi faceți clic pe Inserează.
Pentru a reda clipul video web în foaia dvs. de calcul, faceți clic pe butonul Redă .
Notă: Trebuie să dispuneți de o conexiune la internet pentru a reda un clip video de pe web.
Linkurile clipurilor video acceptate, care sunt lipite în foaia dvs. de calcul, sunt inserate drept clipuri video web în mod implicit. Pentru a modifica această preferință, selectați Numbers > Preferințe (din meniul Numbers din partea de sus a ecranului), apoi deselectați caseta de validare de lângă „Lipește linkuri YouTube și Vimeo drept clipuri video web”.
Înlocuirea conținutului video sau audio
Faceți clic pentru a selecta conținutul audio sau video de pe foaie.
În bara laterală Format , faceți clic pe fila Film, Audio sau Clip video web din partea de sus a barei laterale.
Faceți clic pe Înlocuiește.
Selectați fișierul video sau audio, apoi faceți clic pe Deschide.
Dacă înlocuiți un clip video web, inserați un link spre un nou clip video, apoi alegeți Înlocuiți.
Adăugarea unei descrieri a clipului video
Puteți adăuga o descriere la clipurile video din foaia dvs. de calcul pe care le-ați adăugat de pe dispozitiv, iCloud sau alt serviciu. Descrierile clipurilor video sunt citite de tehnologia de asistență (de exemplu, VoiceOver) atunci când cineva utilizează tehnologia respectivă pentru a accesa foaia dvs. de calcul. Descrierile clipurilor video nu sunt vizibile nicăieri în foaia dvs. de calcul.
Faceți clic pe clipul video pentru a-l selecta, apoi faceți clic pe fila Film în bara laterală Format .
Faceți clic în caseta de text Descriere, apoi introduceți textul dvs.
Dacă exportați foaia de calcul ca PDF, descrierile clipurilor video pot fi citite în continuare de tehnologia de asistență. Consultați Exportul în alte formate de fișier în Numbers pe Mac.
Pentru a adăuga descrieri la o imagine sau la un desen, consultați Adăugarea unei descrieri a imaginii sau Adăugarea unei descrieri a desenului. Pentru a adăuga o legendă la clipul video, consultați Adăugarea unei legende sau a unui titlu la obiecte în Numbers pe Mac.
Adăugarea unei descrieri audio
Puteți adăuga o descriere la conținutul audio din foaia dvs. de calcul. Descrierile audio sunt citite de tehnologia de asistență atunci când cineva utilizează tehnologia respectivă pentru a accesa foaia dvs. de calcul. Descrierile audio nu sunt vizibile nicăieri în foaia dvs. de calcul.
Faceți clic pe conținutul audio pentru a-l selecta, apoi faceți clic pe fila Audio în bara laterală Format .
Faceți clic în caseta de text Descriere, apoi introduceți textul dvs.
Dacă exportați foaia de calcul ca PDF, descrierile audio pot fi citite în continuare de tehnologia de asistență. Consultați Exportul în alte formate de fișier în Numbers pe Mac.
Pentru a adăuga descrieri la o imagine, la un desen sau la un clip video, consultați Adăugarea unei descrieri a imaginii, Adăugarea unei descrieri a desenului, sau Adăugarea unei descrieri a clipului video. Pentru a adăuga o legendă la clipul video, consultați Adăugarea unei legende sau a unui titlu la obiecte în Numbers pe Mac.
Puteți configura Numbers să optimizeze formatul și calitatea filmelor și imaginilor pe care le adăugați la foile de calcul.
Pentru a configura conținutul video sau audio în buclă, a ajusta volumul redării sau a face alte editări ale conținutului multimedia, consultați Editarea conținutului video și audio în Numbers pe Mac.