Trimiterea unei foi de calcul în Numbers pe Mac
Puteți trimite o copie a unei foi de calcul Numbers folosind AirDrop, Mail, Mesaje sau un alt serviciu. De asemenea, puteți trimite foaia de calcul în alt format: PDF, Microsoft Excel, CSV sau TSV.
Trimiterea unei copii drept foaie de calcul Numbers sau într-un alt format
Puteți restricționa accesul la o copie adăugându-i o parolă. Pentru a împiedica modificarea foii de calcul de către orice altă persoană, puteți bloca foaia de calcul.
Cu foaia de calcul deschisă, alegeți Partajare > Trimite o copie > [opțiunea pentru trimitere].
Selectați un format pentru copie, apoi specificați configurările:
PDF: Aceste fișiere pot fi deschise și uneori editate cu aplicații precum Previzualizare și Adobe Acrobat. Alegeți o opțiune pentru aranjamentul paginii. Faceți clic pe meniul pop-up Calitate imagine, apoi alegeți o calitate a imaginii (cu cât calitatea imaginii este mai mare, cu atât dimensiunea fișierului va fi mai mare). Dacă ați adăugat imagini, desene, audio sau descrieri video pentru tehnologia de asistență (de exemplu, VoiceOver), acestea sunt exportate automat. Pentru a include comentariile, selectați caseta de validare Include comentariile. Pentru a include etichete de accesibilitate pentru tabele mari, faceți clic pe Opțiuni avansate, apoi selectați Activat.
Excel: Alegeți dacă doriți să includeți o foaie de lucru rezumat cu linkuri către toate tabelele. Dacă fișierul trebuie să fie compatibil cu o versiune mai veche de Microsoft Excel (1997-2004), faceți clic pe Opțiuni avansate, apoi alegeți .xls din meniul pop-up.
CSV: Conținutul celulelor este afișat ca valori separate de virgulă în fișierul exportat. Pentru a include numele tabelelor, selectați caseta de validare “Include numele tabelelor”. Pentru a schimba codarea textului, faceți clic pe triunghiul de dezvăluire de lângă Opțiuni avansate.
TSV: Conținutul celulelor este afișat ca valori separate prin stopuri de tabulare în fișierul exportat. Pentru a include numele tabelelor, selectați caseta de validare “Include numele tabelelor”. Pentru a schimba codarea textului, faceți clic pe triunghiul de dezvăluire de lângă Opțiuni avansate.
Dacă există o casetă de validare pentru parolă, efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Fixarea unei parole: Bifați caseta de validare „Solicită o parolă pentru deschidere”, apoi introduceți o parolă. Aceasta se aplică doar copiei.
Păstrarea parolei foii de calcul inițiale: Asigurați-vă că este bifată caseta de validare “Solicită o parolă pentru deschidere”.
Utilizarea unei parole diferite pentru copia pe care o trimiteți: Bifați caseta de validare „Solicită o parolă pentru deschidere”, faceți clic pe Schimbă parola, apoi introduceți o nouă parolă.
Trimiterea copiei fără o parolă: Debifați caseta de validare „Solicită o parolă pentru deschidere”.
Faceți clic pe Următor, furnizați informațiile solicitate (de exemplu, o adresă de e-mail dacă trimiteți un e-mail).
Dacă nu sunteți autentificat în contul dvs. pentru metoda pe care ați ales-o, vi se solicită să vă autentificați înainte de a continua. Pentru AirDrop, foaia de calcul este trimisă atunci când destinatarul o acceptă.
Pentru opțiuni de formatare suplimentare, consultați Exportul în alte formate de fișier în Numbers pe Mac.
Pentru a facilita trimiterea, publicarea sau partajarea foii de calcul, puteți să-i reduceți dimensiunea.