Selectarea tabelelor, celulelor, rândurilor și coloanelor în Numbers pe iPhone
Pentru a modifica tabele, celule, rânduri și coloane, acestea trebuie mai întâi selectate.
Selectarea unui tabel
Uneori trebuie să selectați în loc să apăsați pe un tabel, pentru a-l modifica. Selectând, vă asigurați că tabelul se află într-o stare corespunzătoare pașilor ce urmează.
Apăsați tabelul, apoi apăsați în colțul din stânga sus. Vor apărea trei puncte albastre pe marginile tabelului atunci când este selectat.
Selectarea celulelor
Selectarea unei celule: Apăsați-o o dată.
Selectarea unui interval de celule: Apăsați o celulă, apoi trageți un punct albastru pentru a cuprinde intervalul de celule dorit.
Sfat privind accesibilitatea: Pentru a face o selecție dreptunghiulară a mai multor celule utilizând VoiceOver, selectați orice mâner de celulă. Apăsați dublu și țineți apăsat, apoi trageți în sus, în jos, la stânga sau la dreapta pentru a modifica selecția. După ce opriți tragerea mânerului, VoiceOver enunță selecția de celule.
Selectarea unei celule pentru adăugarea sau editarea conținutului: Apăsați dublu pe celulă.
Selectarea rândurilor și coloanelor
Apăsați tabelul.
Literele apar deasupra coloanelor și numerele apar în stânga rândurilor.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Selectarea unui singur rând sau a unei singure coloane: Apăsați numărul sau litera pentru rândul sau coloana respectivă.
Selectarea rândurilor sau coloanelor multiple: Apăsați numărul sau litera corespunzătoare unui rând sau unei coloane, apoi trageți un punct albastru pentru a cuprinde rândurile sau coloanele pe care le doriți.
Modificarea tabelelor, celulelor, rândurilor și coloanelor
Selectați un tabel sau orice celule, rânduri sau coloane.
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Apăsați și utilizați comenzile de formatare pentru a personaliza selecția (configurați anteturi și subsoluri de tabel, stiluri și dimensiuni de font, formate ale datelor din celule și altele). Comenzile de formatare care apar depind de elementul selectat.
Utilizați comenzile tabelului pentru a redimensiona rânduri, coloane și tabele. De exemplu, apăsați pentru a adăuga sau elimina coloane, pentru a adăuga sau elimina rânduri, pentru a redimensiona coloane și așa mai departe.
Utilizați meniurile acțiune pentru a comasa și auto-completa celule, a adăuga formule și funcții în celule, a adăuga, ascunde și elimina rânduri și coloane, a copia, lipi și șterge conținut și multe altele.
Utilizați tastaturile pentru a insera cuvinte, numere și formule în celule. Pentru a deschide tastatura, apăsați dublu o celulă sau apăsați o celulă, apoi apăsați în partea de jos a ecranului.