Completarea automată a celulelor în Numbers pe iPhone
Puteți umple rapid celule, un rând sau o coloană cu aceleași formule, date sau cu o secvență logică de date, de exemplu, o serie de cifre, litere sau date.
Completarea automată a celulelor
Efectuați una dintre următoarele acțiuni:
Completarea automată a uneia sau mai multor celule cu conținut dintr-una sau mai multe celule adiacente: Selectați celula sau celulele cu conținutul pe care doriți să îl copiați, apăsați în partea de jos a ecranului, apăsați Auto-completați celulele, apoi trageți bordura galbenă pentru a cuprinde celulele în care doriți să adăugați conținutul.
Vor fi adăugate toate datele, formatul celulei, formula, bordura celulei sau modul de umplere asociate cu celula selectată, dar comentariile nu vor fi adăugate. Umplerea automată suprascrie datele existente.
Sfat: Pentru o completare automată rapidă a celulelor (cu conținut din celulele adiacente) folosind o tastatură, puteți și să apăsați Comandă-Bară oblică inversă (\) pentru a activa completarea automată, apoi apăsați tastele săgeată pentru a extinde bordura galbenă. Când terminați, apăsați Retur.
Completarea automată a celulelor cu conținut secvențial sau cu tipare ale celulelor adiacente: Scrieți primele două articole ale seriei în primele două celule de corp ale rândului sau coloanei pe care doriți să o umpleți; de exemplu, scrieți A și B. Selectați celulele, apăsați , apăsați Auto-completați celulele, apoi trageți bordura galbenă peste celulele pe care doriți să le umpleți.
Puteți, de asemenea, să completați automat cu ajutorul unui model de valori. De exemplu, dacă două celule selectate conțin 1 și 4, valorile 7 și 10 vor fi adăugate atunci când trageți peste cele două celule adiacente (valorile sunt incrementate cu 3).
Completarea automată nu creează o relație în curs între celulele din grup. După completarea automată, puteți modifica celulele independent unele de altele.
La completarea automată a celulelor, toate formulele care se referă la celulele respective sunt actualizate automat pentru a utiliza noua valoare.