Partajarea notițelor și dosarelor pe Mac
Dacă utilizați notițe iCloud actualizate, puteți colabora cu alte persoane partajând o notiță sau un dosar. Orice persoană pe care o adăugați primește un link de deschidere a notiței sau a dosarului de notițe în aplicația Notițe sau pe iCloud.com. De asemenea, puteți gestiona notițele și dosarele partajate eliminând accesul, ascunzând notificările etc.
Notă: Dacă partajați o notiță făcând clic pe , puteți să trimiteți doar o copie statică a notiței – destinatarii nu pot modifica notița sau vedea o versiune actualizată a notiței decât dacă le‑o trimiteți din nou. Consultați Trimiterea unei notițe cu ajutorul altor aplicații.
Partajarea notițelor sau a dosarelor
În aplicația Notițe de pe Mac, faceți clic pe notița sau pe dosarul la care doriți să îl partajați cu alte persoane.
Notă: Nu puteți partaja cu alte persoane o notiță blocată, un dosar cu notițe blocate, o notiță care a fost partajată cu dvs. sau un dosar care conține o notiță care a fost partajată cu dvs.
Procedați după cum urmează:
Pentru o notiță: Faceți clic pe în bara de instrumente. De asemenea, puteți glisa la stânga pe notiță (în lista de notițe) utilizând două degete pe trackpad (utilizați un singur deget pe un Magic Mouse), apoi faceți clic pe butonul Partajează notița.
Pentru un dosar: Faceți clic pe butonul Mai multe de lângă dosarul din bara laterală, apoi selectați Partajează dosarul.
Selectați o metodă (cum ar fi Mail sau AirDrop) pentru trimiterea invitației.
Dacă ați selectat o metodă care necesită acest lucru, adăugați destinatari efectuând una dintre următoarele:
Introduceți un nume, o adresă de e-mail sau un număr de telefon pentru fiecare destinatar.
Faceți clic pe butonul Adaugă pentru a selecta o persoană din Contacte.
Din meniul pop-up Permisiune alegeți ca persoanele pe care le invitați să poată vizualiza doar notița sau dosarul de notițe sau să modifice notița sau dosarul de notițe.
Selectați “Oricine poate adăuga mai multe persoane” pentru a le permite participanților să adauge alte persoane la notiță.
Faceţi clic pe Partajează.
Dacă partajați utilizând Mail sau Mesaje, introduceți destinatarii după ce faceți clic pe Partajează, apoi faceți clic pe Trimite.
Gestionarea unei notițe sau a unui dosar pe care l-ați partajat
Dacă sunteți proprietarul unui dosar sau al unei notițe partajate, puteți alege cum să apară evidențierile și notificările când participanții efectuează schimbări, editează notița, adaugă sau șterg notițe sau subdosare și mută notițe sau subdosare afară din dosarul principal. Consultați Adăugarea și eliminarea dosarelor.
De asemenea, puteți să invitați mai multe persoane să colaboreze, să eliminați un participant, să opriți partajarea notiței sau să modificați permisiunile pentru toți participanții sau doar pentru unul.
În aplicația Notițe pe Mac, efectuați una din acțiunile următoare:
Gestionați o notiță: Faceți clic pe notița partajată pe care doriți să o gestionați, apoi faceți clic pe în bara de instrumente. De asemenea, puteți glisa la stânga pe notiță (în lista de notițe) utilizând două degete pe trackpad (utilizați un singur deget pe un Magic Mouse), apoi faceți clic pe .
Gestionați un dosar: Faceți clic pe dosarul partajat pe care doriți să îl gestionați, apoi faceți clic pe de lângă acesta, în bara laterală.
Atunci când o persoană a fost invitată, dar nu a acceptat, sub numele persoanei apare textul „Invitat”.
Faceți clic pe Gestionează notița partajată, apoi efectuați una dintre următoarele:
Copierea linkului: Faceți clic pe Copiază linkul.
Dacă vizualizați o notiță sau un dosar care se află într‑un alt dosar partajat, linkul pe care îl copiați este către dosarul principal.
Notă: deși proprietarul sau un participant pot copia linkul pentru a-l trimite către alte persoane, doar persoanele care au fost invitate să deschidă notița pot utiliza linkul.
Afișarea în permanență a evidențierilor modificărilor: Selectați “Evidențiază toate modificările”.
Puteți configura această opțiune numai pentru o notiță individuală – nu pentru un dosar partajat.
Având această opțiune selectă, fiecare modificare efectuată de un participant apare evidențiată în culoarea participantului. Dacă opțiunea nu este selectată, trebuie să glisați sau să selectați pentru a vedea evidențierea. Consultați Vizualizarea evidențierilor pentru o notiță partajată.
Ascunderea evidențierilor modificărilor: Selectați “Ascunde alertele”.
Puteți configura această opțiune numai pentru o notiță individuală – nu pentru un dosar partajat.
Cu această opțiune selectată, nu veți mai primi notificări atunci când ceilalți participanți efectuează modificări la această notiță.
Invitați mai multe persoane să colaboreze: Faceți clic pe Adaugă persoane, apoi urmați pașii pentru partajarea unei notițe sau a unui dosar.
Dacă un dosar partajat sau o notiță partajată se află într-un alt dosar partajat, faceți clic pe Afișează dosarul partajat pentru a efectua modificările.
Eliminaţi un participant: Deplasați cursorul peste numele participantului din fereastră, faceți clic pe butonul Mai multe , apoi alegeți Elimină accesul.
Dacă un dosar partajat se află într-un alt dosar partajat, faceți clic pe Afișează dosarul partajat pentru a efectua modificările.
Culoarea butonului Mai mult este diferită pentru fiecare participant.
Opriți partajarea notiței sau a dosarului pentru toți participanții: Faceți clic pe Oprește partajarea, apoi clic pe Continuă.
Dacă un dosar partajat sau o notiță partajată se află într-un alt dosar partajat, faceți clic pe Afișează dosarul partajat pentru a efectua modificările.
Notița nu mai apare în lista de notițe a participanților; totuși, aveți în continuare acces la aceasta.
Modificați permisiunea pentru participanți: Din meniul pop-up Permisiune, alegeți să permiteți tuturor participanților să poată doar să vizualizeze sau să modifice notița sau dosarul de notițe. Apoi alegeți dacă aceștia pot adăuga mai multe persoane.
Dacă un dosar partajat sau o notiță partajată se află într-un alt dosar partajat, faceți clic pe Afișează dosarul partajat pentru a efectua modificările.
Pentru a modifica permisiunile pentru un participant, deplasați cursorul peste numele participantului, faceți clic pe butonul Mai multe , apoi alegeți Poate face modificări sau Doar vizualizare.
Gestionarea modificărilor unei notițe sau unui dosar partajat cu dvs.
Acțiunile pe care le puteți realiza asupra notițelor și dosarelor partajate depind de permisiunile pe care vi le-a acordat proprietarul.
Dacă aveți permisiune doar pentru vizualizare: Puteți să vă eliminați accesul la notiță, să copiați linkul și să alegeți cum să apară evidențierile și notificările când participanții efectuează modificări.
Dacă aveți permisiunea de a efectua modificări: Puteți face toate cele de mai sus și în plus să editați notița, să adăugați sau să ștergeți notițe sau subdosare și să mutați notițe sau subdosare afară din dosarul principal. Consultați Adăugarea și eliminarea dosarelor.
În aplicația Notițe de pe Mac, faceți clic pe dosarul sau notița partajată pe care doriți să o gestionați, apoi faceți clic pe în bara de instrumente. De asemenea, puteți glisa la stânga pe notiță (în lista de notițe) utilizând două degete pe trackpad (utilizați un singur deget pe un Magic Mouse), apoi faceți clic pe .
Faceți clic pe Gestionează notița partajată, apoi efectuați una dintre următoarele:
Renunțarea la participare: Deplasați cursorul peste numele dvs., faceți clic pe butonul Mai multe , apoi alegeți Retrageți‑vă.
Dacă nota este într‑un dosar partajat, faceți clic pe Afișează dosarul partajat, deplasați cursorul peste numele dvs., faceți clic pe butonul Mai multe , apoi alegeți Retrageți‑vă.
Adăugarea altor participanți: Dacă proprietarul v‑a acordat permisiunea, puteți adăuga alte persoane la notiță. Faceți clic pe Adaugă persoane, alegeți modul de a trimite invitația, apoi faceți clic pe Partajează.